Thursday, December 24, 2009

White Christmas

Originally sung by Bing Crosby, this is the best-selling single of all time. This is Dean Martin's version, enjoy & Merry Christmas everyone!

Wednesday, December 23, 2009

x-mas classic #9

Christmas time all over the world!!!

Tuesday, December 22, 2009

x-mas classic #8


the feeling that it's all a lot of oysters, but no pearls

Vreau un barbat nascut seara, pentru care somnul sa fie o variabila neimportanta. Vreau un barbat care sa nu ma critice pentu tigara pe care o fumez ocazional, cand scriu sau cand nu pot sa dorm la ore mici. Un barbat care sa doarma in tricou si-n boxeri, sa nu poarte papuci si sa deschida geamul inainte de a se urca-n pat. Vreau un barbat cu picioare si maini calde, privire senina si par ravasit. Vreau un barbat care sa bea vin cu mine la 3 dimineata fara sa ma intrebe daca stiu cat e ceasul, si fara sa ma avertizeze ca ne trezim devreme a doua zi dimineata. Sa impartim o tigara si sa radem uitandu-ne ametiti la Letterman tolaniti pe covor. Vreau un barbat care sa poarte jachete si camasi cu butoni dar sa fie la fel de relaxat intr-un hanorac si o pereche de jeansi decolorati, genul in care te simti atat de bine incat nu iti vine sa te desparti de ei. Vreau un barbat care sa vorbeasca frumos, mestesugit, caruia sa-i curga cuvintele rauri, rauri, care sa aiba lapsus rar si atunci sa nu se lase pana nu-si aminteste. Vreau un barbat care sa nu intre-n panica, sa nu dispere usor, dar in acelasi timp sa nu fie optimist doar de dragul meu sau de dragul de a fi “puternic,” un barbat cu care sa pot vorbi despre orice fara sa ma intreb daca subiectul respectiv e prea periculos, si are potential de a se intoarce impotriva mea la un moment dat. Vreau un barbat cu pasiuni, cu preocupari, cu visuri de toate felurile si strategii pentru a le atinge, si care sa imi spuna ca am treaba cand am, care sa imi atraga atentia ca ma pierd in detalii, si ca poate, POATE, viata nu trebuie planificata chiar la milimetru. Vreau un barbat caruia sa-i placa sa mearga pe jos, sa nu fie sclavul masinii sau al taxiului, caruia sa-i placa zapada chiar cand e topita astfel incat sa imi placa si mie mai mult, si care sa stie ce ceai imi place chiar daca el nu-l bea. Vreau un barbat care sa intre in casa cu zambetul pe buze, care sa nu se inchida in sine si sa nu ma lase niciodata pe-afara, un barbat care sa schimbe un bec fara sa i se para ca merita premiul Nobel pentru asta, care sa citeasca si sa imi povesteasca despre ce a citit cu indignare, pasiune, curiozitate, sau dezamagire dupa caz. Vreau un barbat interesat de multe lucruri, deschis la nou, deschis la a afla, a invata mereu ceva oricat de banal poate suna asta, un barbat neatotstiutor dar in acelasi timp sigur pe ceea ce stie si pe el insusi. Vreau un barbat motivat si ambitios, dar nu inasprit de departarea de propriile dorinte si de concretizarea lor, nu imbacsit de alergatura cotidiana, nu prostit de firme luminoase si promisiuni de mai bine, mai fericit, mai avut. Vreau un barbat realist dar nu amar, un barbat care sa priveasca in gol din cand in cand, care sa gandeasca outside the box, damn it ca nu stiu cum sa zic asta in romana, care sa stie ce vreau sa spun. Vreau un barbat care sa iubeasca orasul asta, sa hoinareasca in noptile de vara pe calea victoriei, caruia sa-i placa sa zboare cu avionul, si care sa bea macar o data pe luna Cola. Un barbat pentru care ziua perfecta de duminica incepe tarziu, si continua cu un mic dejun si mai tarziu in oras, mers la carturesti si cotrobait dupa carti si muzici, apoi cafea la starbucks si plimbat corespunzator indiferent de vreme. Vreau un barbat caruia sa-i placa ploaia, sa nu poarte umbrela, sa-mi spuna glume ne-politically correct cu chinezi si iepurasi, sa rada mult si sa aiba draperii la geamuri. Vreau un barbat care sa-si iubeasca si respecte parintii intelegand in acelasi timp ca vietile lor sunt separate de a lui, si ca deciziile nu le poate lua decat singur. Vreau un barbat caruia sa ii placa la nebunie ceea ce munceste, pentru care munca sa nu fie doar “munca,” un barbat neahtiat dupa bani dar care sa realizeze importanta lor. Vreau un barbat destept si citit, pe care sa-l ascult cu nesat si de care sa nu ma pot plictisi niciodata, care sa poarte ceas si sa nu spuna platitudini.

Monday, December 21, 2009

x-mas classic #7

Asta imi aminteste mai mult decat orice de Craciunul copilariei, de cum mi se innodau lacrimile in barba in fiecare an cand ma uitam la caseta asta, si la cat s-au chinuit ai mei sa faca rost de ea. There's hardly anything better than Disney. Si desigur, ma refer la originalul vechi, de cand eram copii, care din pacate nu mai exista pe net.

Sunday, December 20, 2009

x-mas classic #6


Saturday, December 19, 2009

x-mas classic #5

Friday, December 18, 2009

x-mas classic #4

Bob Dylan playing "Must be Santa," a single off of his Christmas album "Christmas in the Heart," released October 2009.



Dylan talks about his x-mas album here
read more here
buy

Thursday, December 17, 2009

x-mas classic #3

1949 classic "Rudolph the Red-Nosed Reindeer" by Gene Autry

Wednesday, December 16, 2009

x-mas classic #2

cutest thing ever

Tuesday, December 15, 2009

Happy holidays

Incepand de azi si pana in Ajunul Craciunului voi posta cate un Christmas classic pe zi. Nu va fi niciun colind romanesc pentru simplul motiv ca nu-mi plac. Sunt deprimante, perimate si seci.

So...in no particular order: Dean Martin - "Let it Snow"

Sunday, December 6, 2009

For the love of work

Mi-am dat seama ca nu suport sa am timp liber, timp liber nu mort. Timpul mort, atunci cand zaci si te uiti in gol doua ore la rand este si necesar, si sanatos. Sunt genul de om care traieste pentru activitati de tot felul. In final, probabil ca pentru munca, pentru idee si pentru concretizarea ei zilnica. Pune-ma la treaba si e totul in regula. In privinta timpului liber... ma panichez la inceput, apoi incerc sa ignor starea de anxietate, pentru ca pana la urma sa nu am ce face si sa accept felul absolut mizerabil in care ma face sa ma simt. Daca stau sa ma gandesc, niciodata nu mi-au placut sfarsiturile de saptamana, iar vacantele sunt bune atata timp cat sunt scurte.
Pray for me...I think I need it.


Last night was wonderful!
And this is one of the best covers ever. Everrr.

Friday, December 4, 2009

the winter winds litter London with lonely hearts



And if your strife strikes at your sleep
Remember spring swaps snow for leaves
You'll be happy and wholesome again
When the city clears and sun ascends



London band. 4 members. Island Records.
Debut album "Little Lion Man" was released in October 2009.
More info here.

Wednesday, December 2, 2009

Back home

Back home. Mixed feelings. The usual.


Wednesday, November 18, 2009

Untitled

Monday, November 16, 2009

A change has come

,Iubesc casa asta. Nu gasesc o introducere mai potrivita pentru ca e chiar atat de simplu.
Iubesc fiecare coltisor, fiecare perete, fiecare centimetru de fereastra curata si luminoasa prin care intra, fara exceptie in fiecare dimineata, multa lumina, un nou inceput, o caldura pe care in nicio alta parte nu am simtit-o.
Iubesc canapeaua moale, fara muchii, pe care stau intinsa la sfarsitul fiecarei zile si ascult politica, cu ochii inchisi ca sa nu le vad fetele schimonosite in lumina stridenta a televizorului si televiziunii.
Iubesc mobila alba pe care mi-am dorit-o atat de mult incat simt ca am avut-o dintotdeauna, asezata haotic in sufrageria mea neasortata, eclectica si informala.
Iubesc bucataria mea mare, deschisa, fara perdele sau jaluzele.
Iubesc dormitorul cu dulap imens, in care am inca, believe it or not, vreo 2 rafturi goale; comoda de la fereastra pe care se odihneste dintr-o fotografie, Audrey, si lumina care se odihneste in fiecare zi in pat.
Iubesc revistele de pe si de langa noptiera, asezate una peste alta, intr-o ordine pe care probabil numai eu o inteleg.
Iubesc pana si usa simpla de lemn, fara numar pe ea.
Iubesc casa asta pentru ca in ea pot, in sfarsit, sa fiu eu pana in cel mai mic detaliu, pot sa ma desfasor, sa gandesc, sa scriu, sa ascult, sa imi doresc, sa ma ascund sau sa ma las (re)gasita oricand simt nevoia.
Iubesc casa asta nu pentru toate obiectele din ea, nu pentru confort sau estetic, ci pentru sentimentul de siguranta si avantul de care nici nu stiam cata nevoie aveam.


Wednesday, November 11, 2009

Despite all my rage I am still just a rat in a cage

November, 11:
Dear diary,
I am completely healed.

Friday, November 6, 2009

I'd like to dedicate this one to you-know-who


E greu sa recunoastem ca alegem gresit. Asta nu e un post pretentios si filozofic. Este o analiza "la rece," cat de rationala se poate avand in vedere situatia aberanta in care ma aflu/ne aflam. Cred ca si mai greu decat a recunoaste seria de greseli este sa ne uitam in oglinda si sa ne vedem lasitatea, frica - de multe ori inexplicabila, impulsurile gresite si neintelese, lipsa de determinare, toate defecte caracterizante pentru natura umana in esenta ei, si in ciuda acestui fapt, nu mai usor de tolerat sau acceptat. Ma intreb de ce alegem oamenii nepotriviti, de ce ne trezim in urma trecerii timpului ca suntem si mai lasi, si mai tristi, si mai singuri. Relatiile ratate, deprimante, epuizate inainte de vreme nu ne imbogatesc. Nu invatam decat sa fim mai precauti, mai tristi, mai lasi, mai singuri. Nu invatam nimic pentru ca in urma unui esec nimeni nu poate trece printr-o autoevaluare sincera, si nu poate trage concluzii utile. De fapt, nimeni nu poate fi obiectiv cu privire la sine. In realitate, daca ma gandesc mai bine, nimeni nu poate fi obiectiv punct. Asta cu obiectivitatea e o porcarie, un alt sistem care ne ajuta sa ne evaluam pozitiv reactiile si deciziile, care ne ajuta sa ne gasim scuze atunci cand nici macar noi, in subiectivitatea noastra absoluta, nu le mai putem formula. Toti avem nevoie de "the grand gesture," nu stiu cum sa-i zic in romana. Stii tu, e momentul ala in care iti zici "fir-ar al dracu, o sa incerc orice," lucrul ala pe care nu credeai ca o sa-l faci, clipa in care toate calculele, gandurile si "what if"-urile se duc pe apa sambetei, si INCERCI. E mult sa ceri asa ceva, stiu asta, dar sunt momente in care vrei sa ai sentimentul ca nu ai limite, si ca poti sa crezi din nou in ceva cu adevarat, ca nu exista scuze lamentabile de oameni batrani si prea calculati. Altfel, ce sens mai are? Acolo cred ca este cheia "succesului," am mai scris ca eu cred ca lucrurile marete nu se fac in etape, pas cu pas, cu incetisorul din simplul motiv ca viata este limitata, iar natura umana, nestatornica si nerabdatoare. Sau poate doar eu sunt asa.
So where's our grand gesture?

Is someone getting the best of you?

Thursday, October 29, 2009

This is love, this is love

E dimineata. Mult prea dimineata, iar tu esti imbracat in pragul usii. Te agiti prin casa de o ora curmandu-mi somnul la fiecare 5 minute. Si culmea, imi place. Esti agitat, grabit, precipitat, adorabil. Prin fereastra deschisa de langa pat intra putinele grade echilibrand temperatura din camera, iar eu ma rasucesc sub patura ca si cum ar fi ultima dimineata in care nu trebuie sa ma trezesc devreme. In toata rasuceala mea este un calm greu de descris din doua motive: in primul rand, nu ar intelege nimeni, si in al doilea rand, nu sunt sigura nici eu ca-l inteleg. E liniste, impacare, implinire.
Te-ai trezit devreme, ti-ai facut ritualul de dimineata si esti gata de plecare. Probabil ca nu poti nici sa concepi sa dormi pana la ora asta, si mai ales sa te rasucesti asa, intre somn si trezire, pret de doua, trei ore. Dar stii ca mie-mi place, nu ma critici si nici nu ma indemni sa deschid ochii si sa ma ridic din pat. Imi place sa te privesc cand inca sunt adormita, cu ochii intredeschisi, sa vad cum iesi din dus si te imbraci prea subtire. Si azi esti imbracat prea subtire.
Ti-as ridica hanoracul, mi-as trece mainile peste umerii tai si mi-as aseza palmele pe pieptul tau, pe bluza incredibil de subtire pe care te incapatanezi sa o porti si la 6 grade. As sta cateva minute in picioare, pironita langa tine, asa perfect cum esti tu si la 7 dimineata. Poate asa si diminetile mele ar fi perfecte.

Wednesday, October 28, 2009

Lui Sandu

In august 2003 mi-am luat inima-n dinti si i-am scris. Cartea lui cu titlu provocator reprezentase exact saltul de perspectiva de care aveam nevoie la varsta aia, in prag de facultate si cu creierii varza. Schimbul nostru de cuvinte a facut, ani mai tarziu, subiectul unui capitol din cartea sa. Cartea sta acum la loc de cinste pe raft, in fata ochilor mei, si asa va fi oriunde si oricat m-as muta in viata asta. E frumos sa-mi amintesc senzatia pe care am avut-o cand am deschis romanul si am vazut capitolul meu. Al meu! Si acum ma face sa zambesc cat de prapastioasa eram (sunt).
Multumesc.

Tuesday, October 27, 2009

Things have changed





A worried man with a worried mind
No one in front of me and nothing behind

There's a woman on my lap and she's drinking champagne
Got white skin, got assassin's eyes
I'm looking up into the sapphire tinted skies
I'm well dressed, waiting on the last train

Standing on the gallows with my head in a noose
Any minute now I'm expecting all hell to break loose

People are crazy and times are strange
I'm locked in tight, I'm out of range
I used to care, but things have changed

This place ain't doing me any good
I'm in the wrong town, I should be in Hollywood
Just for a second there I thought I saw something move
Gonna take dancing lessons do the jitterbug rag
Ain't no shortcuts, gonna dress in drag
Only a fool in here would think he's got anything to prove

Lot of water under the bridge, Lot of other stuff too
Don't get up gentlemen, I'm only passing through

People are crazy and times are strange
I'm locked in tight, I'm out of range
I used to care, but things have changed

I've been walking forty miles of bad road
If the bible is right, the world will explode
I've been trying to get as far away from myself as I can
Some things are too hot to touch
The human mind can only stand so much
You can't win with a losing hand

Feel like falling in love with the first woman I meet
Putting her in a wheel barrow and wheeling her down the street

People are crazy and times are strange
I'm locked in tight, I'm out of range
I used to care, but things have changed

I hurt easy, I just don't show it
You can hurt someone and not even know it
The next sixty seconds could be like an eternity
Gonna get low down, gonna fly high
All the truth in the world adds up to one big lie
I'm in love with a woman who don't even appeal to me

Mr. Jinx and Miss Lucy, they jumped in the lake
I'm not that eager to make a mistake

People are crazy and times are strange
I'm locked in tight, I'm out of range
I used to care, but things have changed

Friday, October 23, 2009

Nocturnal madness

Joi la 1 noaptea orbecaiam dupa tine, te cautam desi nici macar nu stiam unde sa caut. Ma gandeam ca dormi si vedeam pe ceasul de pe bord minutele care se scurgeau si ma faceau sa ma simt in multe feluri care se succedau cu viteza luminilor sinistre de pe Oltenitei. Da, alea horror, intermitente. Indragostita pe strada Staruintei, pierduta pe Aliorului, disperata pe Dragos ala imposibil de tinut minte, panicata pe Racovita, amuzata pana la isterie pe Turnu Magurele, si as putea sa continui.... "Cautam acul in carul cu fan!," am auzit o voce usor panicata dar inca stapana pe situatie. Asta m-a determinat sa constat sec ca trecem pe langa Obregia a mia oara si ca probabil ala este locul pe care-l cautam.

Dar am invatat ca Berceniul e un loc destul de prietenos noaptea, cu multe firme mari luminoase, FILTRE pe fiecare strada mai mare (so don't drink and drive!:D), indicatoare de Carrefour la fiecare pas, lipsa indicatoare bulevarde mari din sector, rockerasi tineri (sau mai putin tineri, in fine) dornici sa ajute, si baieti draguti care-si plimba cainii cu glugile trase pe cap.

Asta pentru ca iti place de atatia ani (ok, si pentru ca ar putea fi laitmotivul meu since I'm never there...)

Saturday, October 17, 2009

Callin' out around the world

I wonder if Rock Hudson was looking for this record:




All we need is music, sweet music
There'll be music everywhere
There'll be swingin', swayin' and records playin'
And dancin' in the streets

Friday, October 16, 2009

Lucky you

Balerinul meu de lemn se rasuceste in pozitiile cele mai nefiresti, se contorsioneaza si ma priveste fix de pe comoda alba, perfecta, imaculata. In seara asta mi-e rau dar el o stie deja. Stie cat de agitat imi e somnul, ca ma imbrac prea subtire in primele zile de iarna, stie cand ma simt singura, sau cum imi place sa ma trezesc dimineata - incet, tihnit, lenes chiar. Diminetile sunt facute pentru a fi lenes. De unde este asezat acum patul nu mai vad lumina de la fereastra vecina, nu mai vad decat balerinul meu sectionat, deformat, intarziat, indurerat. Balerinul atotstiutor.

Sunday, October 11, 2009

Muse



I think I'm drowning
asphyxiated
I wanna break this spell
that you've created

you're something beautiful
a contradiction
I wanna play the game
I want the friction

you will be the death of me
you will be the death of me

bury it
I won't let you bury it
I won't let you smother it
I won't let you murder it

our time is running out
our time is running out
you can't push it underground
you can't stop it screaming out

I wanted freedom
bound and restricted
I tried to give you up
but I'm addicted

now that you know I'm trapped sense of elation
you'd never dream of
breaking this fixation

you will squeeze the life out of me

bury it
I won't let you bury it
I won't let you smother it
I won't let you murder it

our time is running out
our time is running out
you can't push it underground
you can't stop it screaming out
how did it come to this?

you will suck the life out of me

bury it
I won't let you bury it
I won't let you smother it
I won't let you murder it

our time is running out
our time is running out
you can't push it underground
you can't stop it screaming out
how did it come to this?

Wednesday, October 7, 2009

Layla

I was never a Clapton fan but this song kicks ass.



great acoustic version here

Saturday, October 3, 2009

You shine brighter, baby, in my heart Than all bright lights in this New York City

Ultima data as vrea sa fie in cinematograf. M-am gandit des in ultimele zile la asta. Cam pe la jumatatea unui film zgomotos de actiune, cu urmariri si impuscaturi, cu urlete si sange zburand in toate partile, tu vei intra in sala intunecata si vei pasi incet astfel incat sa simt cum te apropii din ce in ce mai mult de mine. Vei ajunge in dreptul randului unde sunt asezata, singura, inspre mijloc. Vei intra pe rand si te vei apleca pentru a nu deranja ceilalti spectatori ahtiati dupa masinile sport si armele de pe ecran.
Te vei aseza langa mine si nu vei spune nimic, ci ma vei lua de mana si ma vei strange pana cand vei simti o tresarire.

Fink, AKA Fin Greenall, is an English singer-songwriter, producer and DJ from Brighton. It is also the name given to the touring trio fronted by Greenall himself, completed by Guy Whittaker (bass) and Tim Thornton (drums). - more on wiki

See It All
Fink
Sort of Revolution (2009)



Last time that I saw you it was dark
I remember cause I think you’re pretty
You shine brighter, baby, in my heart
Than all bright lights in this New York City

official
myspace
'see it all' live

Friday, October 2, 2009

There's (still) no sun shining through

Sunt in casa mea, cu lucrurile mele, cu obiceiurile schimbate in masura in care speram sa se schimbe. Totul e calm pe front acum.

Am citit ce mi-ai scris si m-a intristat. Intotdeauna mi-am dorit un barbat care sa-mi scrie, sa-mi scrie si sa ma scrie. Iar cuvintele tale sunt perfecte. Si stiu ca ai dreptate - poate asta le face, de fiecare data, per-fec-te. Dar nu le face mai putin triste. Intr-un fel ma bucur ca nu am spus-o niciodata: o chestie in minus care sa ma (ne) bantuie.

Karaoke? God, I need it.

Friday, September 18, 2009

It's still you & me

S-
If you're reading, this one's for you.
Remember our pact?



So go and pack your bags
For the long haul
We're gonna lose ourselves
I promise
This time next year will be forevermore

Wednesday, September 16, 2009

Vive la France

H. Burns este proiectul solo al lui Renaud Brustlein care face parte si din trupa Don't Look Back. M-a suprins (si nu numai pe mine:) faptul ca este francez si canta folk/country si suna atat de autentic.



free official mp3s here
official
myspace
last.fm

Tuesday, September 15, 2009

If I had some money, I'd be on the run

Good ol' alternative country, this time hailing from Canada. Great band. Thank you, Saskatchewan.
Wish I had come up with these words, it's the perfect description: The timeless sound of the aptly named "The Deep Dark Woods" belongs to the depressing winters of the north. Pulsing with human warmth, these original songs echo through the lonesome night. source here



official
myspace
review

Monday, September 14, 2009

To be alone with you

thanks wiki
Sufjan really needs no introduction.
Yeah, this song is about Jesus. Or in his case, Allah.



'the one i love' cover here

Sunday, September 13, 2009

I was feeling like my day had just begun



(1979)

Tuesday, September 8, 2009

God's green hair is where I slept last

Cand vine vorba despre iubire nu sunt genul de persoana determinata si puternica. Nu ma razvratesc impotriva lucrurilor, si, in ciuda naturii mele mereu nemultumite, le iau asa cum sunt pentru ca nu cred ca poti schimba the swing of things din acest punct de vedere. Nu incerc sa induplec zeii, nu ma duc la biserica, nu ma rog sa fie bine si nu ma astept ca pentru ca exista niste sentimente, ele sa se si implineasca, doar pentru ca sunt ale mele. De fapt, tocmai asta e minusul in toata problema - faptul ca sunt ale mele. Si nici nu e vorba despre pesimism. Cred ca fiecare dintre noi are dintotdeauna sentimentul inexplicabil ca un anume lucru este out of reach, poate fi ceva mic sau o chestie majora. In realitate, nici asta nu conteaza, influenteaza doar cata atentie acorzi respectivului lucru in functie de locul pe care-l ocupa in viata de zi cu zi. Mie iubirea nu mi s-a parut niciodata cheie, sau poate ca m-am antrenat inca din vremuri imemoriale sa nu mi se para asa din dorinta de a ma proteja. Intotdeauna am simtit ca o sa am puterea si perseverenta pentru a lupta pentru ceea ce imi doresc, si ca, in acelasi timp am si sanse reale de a ajunge unde imi doresc. Insa cand vine vorba despre sentimente, totul se incetoseaza si se intuneca. Iubirea cred ca e singurul taram unde lupta nu te duce inainte ci inapoi. Cred ca sentimentele trebuie sa curga, nu sa fie indesate intr-un sac urat si vechi si tarate in spate precum pietre de moara. In my book, lupta si iubirea sunt incompatibile.

And now, the crazy beautiful man:

Wednesday, September 2, 2009

Dreams are on a train to train-wreck town

Adevarul e o chestie relativa in relatiile interpersonale - adica singurul loc unde conteaza. Nu devine palpabil in niciun moment pentru ca materializarea in sine ne-ar trece la un alt nivel, unul de unde lucrurile s-ar vedea altfel, si poate am reusi sa le si facem altfel. Iar asta nu se poate. Intre doi oameni nu exista adevar, la fel cum nu exista motivatie adevarata, explicatii care sa conteze, intrebari care sa merite sa fie formulate. Intre doi oameni, tot ceea ce conteaza este clipa. Mi-a luat mult timp sa realizez asta. Clipa inseamna totul. In rest, totul tine de perspectiva.
El intreaba, eu nu mai pot sa raspund.
As da orice sa am bicicleta in noaptea asta.

Wednesday, August 26, 2009

RIP Teddy

Associated Press, source here

Monday, August 24, 2009

Candy


Guilty - I love Paolo Nutini



official
myspace
wiki
candy lyrics
official video (and what a wonderful video it is!)

Thursday, August 20, 2009

bones


A dream came true last Sunday.


Wednesday, August 19, 2009

I know I'm still right here/And I know here is still nowhere

Postul asta este despre tot si despre nimic. S-au intamplat atat de multe in ultimele zile, iar eu sunt din ce in ce mai obosita si mai dezarmata. Tu stii, dar stii si tu, ca si mine, ca nu este suficient. Daca privesti adanc in toata situatia asta vei vedea ca nu avem o iesire cu care sa putem trai dupa aceea. Sunt multe usi, dar nu duc nicaieri. Oricum ne-am rasuci, oricate usi am deschide, altele, multe, se inchid. Unele lucruri nu se pot rezolva doar pentru ca ne dorim. Intre noi cuvintele si-au pierdut din semnificatii, e una dintre putinele ocazii in viata mea cand simt ca niste cuvinte nu pot ilustra ceea ce gandesc si imaginile care mi se succed prin fata ochilor cand ma gandesc la tine. Ti-am spus si tie, poate ca daca as fi in exterior, as privi altfel situatia asta, si as pune o intrebare retorica de genul, "dar ce e asa greu?" dar eu nu sunt in exterior. Din exterior nu as constientiza ca unele sacrificii se pot face, dar dupa ele nu mai vine viata, ci o prelungire a agoniei pe care o simti cand intervine renuntarea aia mare despre care vorbeam intr-un post anterior. Sacrificiile nu sunt greu de facut pentru ca pana la urma vorbim de un moment, o clipa in care totul pare (mai) simplu, in care ti se pare ca ti s-au deschis larg ochii, si ca intr-adevar poti face lucrurile asa cum vrei. In realitate, noi doi am vazut cel mai bine ca lucrurile nu stau chiar asa.

In alta ordine de idei, imi vine in minte un vers dintr-o piesa veche, pe care o ascultam frenetic in adolescenta, genul ala de '90s rock ballad care era pe primele locuri in topuri, dar era totusi respectabila. (Imi amintesc cat ii placea lui Vali in liceu!) Iris de la Goo Good Dolls. Nenea ala zicea cam asa, "when everything feels like a movie, you bleed just to know you're alive." Nu prea am inteles la vreme aia ce insemna, suna bine si atat. Probabil ca nici acum nu inteleg cu adevarat, pentru ca in fond fiecare extrage inteles de unde si cum ii convine. Zilele astea au fost ca un film, pe alocuri thriller, uneori horror, dar in majoritatea timpului, o comedie neagra. Si am avut o revelatie vorbind cu Bogdanel la telefon: cacatul zboara in jurul nostru, nu exista nicio logica, niciun sens ascuns in toate mizeriile care ni se intampla, totul e random. Nu exista nici macar noroc, sau o coada la care stam toti pentru a fi improscati cu rahat. Rahatul zboara, e in miscare continua si uneori te loveste. Din senin. Fara logica. Fara inteles. Fara "de ce" sau "de ce eu."
De ce nu tu? De ce nu eu?
And the clouds keep rolling on in:


Thursday, August 13, 2009

Fly me to the moon

S-a asternut tacerea intre noi, si e inca mai apasatoare decat ma gandeam ca va fi. De fapt, multe lucruri mi-au depasit asteptarile. Spre exemplu, dorul de vocea ta. Ma paralizeaza.Respiratia ta, felul in care ma asculti cand povestesc toate prostiile, cuvintele pe care le spui zambind - imi dau seama si zambesc si eu negresit de fiecare data. Nu e vorba despre ce "trebuie," ci despre ce si cat pot sa fac. Stiu ca tu nu intelegi frica, si te invidiez nespus pentru asta. Vom trece si peste asta, tot in paralel, si poate la final vom fi alti oameni, dar orice s-ar intampla, tot departe vom fi. Acum si Gershwin e tot al tau. Ti se potriveste. Iar asta e a mea.

Monday, August 10, 2009

So call me by my name

Am mai stat aici, pe podeaua asta. N-am dormit bine in ultima vreme. N-am gandit drept. Nu am spus adevarul. Nu am negociat. Nu am lasat de la mine. Nu te-am facut sa simti. Nu ti-am trimis cate mesaje as fi vrut. Nu te-am vazut. Nu te-am sunat. Nu ti-am spus. Nu te-am luat de mana. Timp irosit.

I hate him so! but we can make an exception:


Saturday, August 8, 2009

On love

Oamenii nu sufera din dragoste, ci din egocentrism. Poti sa notezi asta.

Oamenii cred ca daca ei iubesc (si/sau sunt iubiti), totul trebuie sa mearga PERFECT. Daca este impartasita, iubirea trebuie sa fie implinita, si de cele mai multe ori asta nu se intampla pe loc, sau necesita ceva eforturi, si de-aici rezulta "suferinta." Ei bine, nu e asa. Si nu mi-am dat eu seama datorita inteligentei mele sclipitoare (aia ma ajuta in alte privinte), ci datorita vietii, oricat de banal ar suna asta. Uneori trebuie sa iesi din tine si sa te privesti biiiine de tot pana cand realizezi cat de penibil poti sa ajungi, si ca rugile tale adresate cerului nu-si vor gasi niciodata ecou favorabil nu (numai) pentru ca nu exista nimic SUS, ci pentru ca nu merita. Unde dracu scrie ca daca iubim totul trebuie sa "iasa bine"?

Daca iubesti, iesi din tine, rupe lanturile pe care nici nu le mai vezi, termina cu scuzele, fa ce trebuie facut, ce stii si tu foarte bine ca trebuie facut. Daca iubesti, lupta ca atunci cand ai lupta pentru propria supravietuire. Loveste, musca, injura, dar nu te da batut pentru ca iubirea poate incepe doar dupa ce te-ai cucerit pe tine.

Daca nu poti face toate astea inseamna ca nu iti doresti cu adevarat, sau nu iti doresti cu persoana respectiva. Am citit undeva - acum o mie de ani - ca "orice mare iubire cere o mare renuntare" (mai precis, in cartea "Printre randuri" a lui Liviu Damian - check it out). Cred cu tarie in chestia asta. Provocarea insa nu este renuntarea in sine, ci travaliul de a o identifica si a o recunoaste. Nicio mare iubire nu s-a construit pe "calea de mijloc," pe "caldut," pe "cu timpul..." sau "candva." Marea iubire e prezent, nu trecut, nu viitor. Si ca tot veni vorba de timp, nu aduce anul ce aduce clipa.

Think about it.




Tuesday, August 4, 2009

On adulthood

In ultimele luni am incercat sa imi schimb complet viata, si dintr-un anumit punct de vedere, am facut-o. Nu sunt alt om, nu am facut descoperiri epocale si nu am intelepciune de impartit cu nimeni. Nu vreau sa vorbesc niciodata despre maturitate. E respingator. Cineva foarte apropiat imi spunea ca daca maturitatea e cocleala, nu merita. Si adevarul asta e. Nu merita. (Apoi mi-a explicat foarte plastic in ce consta "cocleala" - metalul cocleste si nu mai are clinchet frumos). Dar pot sa spun cu toata sinceritatea ca am constientizat unele lucruri, desigur lucruri care mi se aplica doar mie. Nu as indrazni niciodata sa sugerez altceva, asadar nu sunt adevaruri general valabile (daca ar exista asa ceva).

Am descoperit cu stupoare ca potriveala aia pe care o cautam fara sa-mi dau seama, toate lucrurile alea care mi se fixasera aparent peste noapte in minte chiar exista! Compatibilitatea aia suprinzatoare, rasarita parca de nicaieri, ganduri convergente, idei furate si impartasite apoi concomitent, tinerea de minte venita din neant, toate astea exista, sunt reale si se pot intampla. Acestea fiind spuse, mai departe de asta nu iti garanteaza nimeni nimic. Cineva imi spunea zilele trecute ca viata e frumoasa tocmai pentru ca nu exista garantii, ci doar surprize. Ei bine, toata lumea stie ca mie nu prea-mi plac surprizele, poate si din cauza faptului ca nu sunt o persoana optimista, si focalizand mereu raul, iti cam doresti ca macar in majoritatea cazurilor acesta sa fie previzibil. Nu traiesc cu sentimentul ala stupid al "destinului implacabil," din contra, cred ca multe lucruri ti se modeleaza deasupra capului, fara sa stii, in functie de gandurile care-ti populeaza capsorul. Revenind la potriveala... Nefiind garantii, se poate duce totul pe apa sambetei la fel ca si cea mai nepotrivita legatura. Oamenii nepotriviti razbesc poate tocmai pentru ca nepotrivirea asta ii ajuta, ii tine alerti si-i face mai puternici cu exteriorul. Nici nu ma refer aici la un sentiment anume, poate fi prietenie, iubire, sex, orice. In lipsa altora, potriveala nu prea valoreaza nimic. Am cautat potriveala cu o sete de nedescris ca sa aflu ca de fapt nu-i pasa nimanui cu exceptia mea.

O decizie devine adulta in momentul in care optiunile sunt relativ egale. Cand una e dramatic superioara (chiar daca nu mai usoara), atunci nu mai e vorba de nimic "adult." Si mai mult, cand iti dai seama ca nu vrei sa alegi pentru ca nu vrei sa iti asumi o anumita situatie (din varii motive) sau ca pur si simplu le vrei pe amandoua (pentru ca "ti se cuvin"), esti copil. Eu m-am trezit exact in aceasta situatie. Cand ai de ales intre, sa spunem, doua situatii de viata care ofera si avantaje si dezavantaje - in cazul meu, intre doua spatii locative :D - vine momentul in care sentimentul ala ca ti se strange stomacul trebuie sa dispara. Am descoperit importanta "compromisului" despre care mi se tot vorbea, dar tot nu o inteleg complet si prin urmare, nu o stapanesc deloc. Insa am gasit raspunsul la intrebarea mea obsesiva, "ce rost are daca nu te face fericit?" Uneori e nevoie de o alegere pentru a merge mai departe si a incerca sa faci ordine. In primul rand cu tine. Daca pendulezi perpetuu, nu gasesti momentul ala PLICTICOS dar NECESAR de stabilitate in care sa iti vezi viata asa cum este. Fara imaginea asta absolut infricosatoare "de ansamblu" eu nu am putut sa vad ce durea cel mai mult. Daca reusesti sa elimini scuzele, mi se pare ca ai sanse reale de a lua o DECIZIE.

Dorul si lipsa nu sunt sentimente dureroase. Chiar deloc. Daca inveti sa le "manageriezi" corect, sunt la fel de suportabile precum o zi prea calduroasa de care ne plangem toti, dar din cauza careia nu se sinucide nimeni. Mai mult, realizez cu stupoare ca oamenii care inca sunt in viata mea nu sunt responsabili pentru cei care s-au pierdut pe drum. O prietenie nu o mananca pe alta. Am mai realizat, pe aceleasi coordonate, ca fericirea e ceva cu care te nasti, ca ochii albastri de exemplu. Poti purta lentile dar intotdeauna te vei simti fals, si chiar asa vei fi. Happiness is overrated anyway. Si ce e mai rau, pretul nu merita. Se poate trai foarte bine si fara.

Nu in ultimul rand, ura e parte din viata, si trebuie imbratisata, si aici nu vorbesc despre a uri un om, a tine ranchiuna, a nu trece peste. Vorbesc despre inversunare, despre spume la gura de nervi, de toate lucrurile pe care din cand in cand e bine sa le lasi sa-ti manance din viata tocmai pentru a vedea ce e important pentru tine. Cine spune ca nu uraste, mananca rahat. Cu lingura. Ura insa nu e ceva atat de maret cum inveti cand esti mic. Ura nu e un bau bau care vine noaptea peste tine si nu te lasa sa dormi. Ura nu e neaparat ceva distructiv decat daca-i permiti sa penetreze toate coltisoare, si sa intre in spatiul ala vital pe care-l imparti tu cu tine. Acolo ura nu are ce cauta. In rest, ura te face sa te dezmeticesti, sa mergi mai departe, iti ofera o scuza viabila atunci cand ai nevoie de una pentru a decide, te poate proteja in unele cazuri, si-n altele, de multe ori cheie, face exact opusul: te scoate din zona de confort si te arunca exact acolo unde trebuie sa fii: in valuri. Si dupa ce valurile de rahat au trecut, mirosi urat, esti incruntat si sifonat, dar tot ura te ridica de la pamant, iti da doua peste ceafa si iti arata ca asa nu e bine. Sentimentele alea odioase "de mijloc" nu te imping la nimic. Te tin in loc si ajungi sa crezi ca e bine si-asa, ca pana la urma, tot aia e. Nu e tot aia. Totul conteaza, de-asta nu ti-ai taiat venele.


Friday, July 31, 2009

Declaratie de dragoste

Mi-e dor de tine, Flavia, mi-e dor sa te vad urcand scarile alea interminabile din facultatea de istorie, in anul cand ne-au mutat acolo. Mai stii? Ce mai injuram tarandu-ne pe scarile aglomerate de 'fetite,' studente la istorie. Si ce ne mai mandream ca era doar "provizoriu." Mi-e dor sa te vad urcand scarile cu doua cafele fierbinti in mana, luate din pasaj de la Universitate, de la Gregory's. Ce buna era cafeaua aia! Pentru ca mi-o aduceai tu, asa cred. Si multumesc pentru Gnarls Barkley - nu cred ca as fi ascultat daca nu ma indemnai tu.

Mi-e dor de tine, Andra. Mi-e dor de discutiile noastre din masina, cand ma aduceai acasa pe straduta din spatele blocului, mi-e dor de grijile noastre, si nu stii cat ma bucur ca s-au terminat si rezolvat toate. Mi-e dor de glumele rautacioase pe care noi le consideram absolut indreptatite - si poate erau. Mi-e dor de parcul din spatele facultatii, mereu gol, inconjurat si sufocat de masini parcate care mai de care mai aberant.

Mi-e dor de tine, Emilian. Trebuie sa ne vedem mai des. Mi-e atat de dor de iarna aia in care am vorbit la telefon si am plans amandoi ca doi fraieri, cand ai iesit sa te plimbi si sa ingheti pe o banca. Nici nu mai conteaza de ce. Mi-e dor de Cismigiu, de proximitatea aia apasatoare, pe care nu stiam cum sa o gestionez. Mi-e dor de Antony ascultat prin telefon, la telefon, de teama aia stupida care ma cuprindea de fiecare data cand ma gandeam ca e posibil sa nu ma mai suni.

Mi-e dor de Oana si Catalin din Antena. Mi-e dor de diminetile in care atipeam la montaj cu Catalin, si Oana se amuza de inconstienta noastra. "Daca venea baba?!" Da, daca venea! Cata, mi-e dor de pizza pe care o face mama ta - ce buna era! Mai stii cand am facut schimb de mancare in grupul de langa sport? Haha, ce am mai ras in dimineata aia. Mi-e dor de intrerupatoarele din grup, pe care le apasam cu un ultim efort exact inainte de a-mi termina cafeaua. Nu suportam lumina aia, dar baba nu intelegea. Mai stii cum dormeam cu picioarele pe birou, chirciti in scaune, inveliti cu ce apucam? Profesionisti de televiziune, nu alta!
Carca, mi-e dor de tine, sa stii. Mi-e dor de momentele alea, la 5 dimineata, cand ne intalneam pe colt la mine, si tu aveai resursele sa-mi admiri cerceii, si sa faci misto de mine ca inca dormeam. Mi-e dor si de Ani, si cel mai dor imi este de dupa-amiezele cand plecam toate 3 in masina ta cu aer conditionat :D I'm an ass si nu ma pricep la a sta in legatura cu cineva daca persoana respectiva nu trage de mine. Si ai tras si tu cat ai putut... Oana, imi pare rau ca nu ne-am intalnit asa cum ar fi trebuit, imi pare nespus de rau.

Mi-e dor de Miha, si imi vine sa ma dau cu capul de pereti pentru ca nu m-am mobilizat/organizat astfel incat sa ne intalnim inainte de a pleca. Intr-un fel abia astept sa te intorci, sa iesim, sa radem, sa ne amintim, dar stiu ca pentru tine ar fi mai bine sa te intorci cat mai tarziu. Razvan - nu ne-am intalnit de la inmormantare si mi se strange stomacul cand ma gandesc ca ultima data cand ne-am vazut aveam amandoi lacrimi in ochi, si eu iti cautam privirea, privirea unui om pe care-l cunosc de cand ma cunosc pe mine. Mai tii minte in clasele mici cat te invidiam? Ti-am spus foarte tarziu, normal. Cum aveai numai 10, si intotdeauna stiai unde ajunsesem in text, si de unde trebuia sa citesti mai departe. Eu nu eram buna la citit pe sarite, nu puteam sa stau atenta nici de frica! Si ce frumos stateai in banca, mereu drept si cu privirea inainte. Nu te intorceai la colegii din spate, si scriai tot de pe tabla. Cand ne-am cunoscut mai bine, mi-am dat seama ca nu erai doar foarte destept, ci si demn, integru si foarte, foarte educat.

Inca mi-e dor de tine, Silvia, nu m-am putut obisnui cu plecarile tale desi au trecut atatia ani. Esti in continuare persoana care ma cunoaste si intelege cel mai bine. Esti, in acelasi timp, singura fiinta care nu m-a dezamagit. Ai simtit intotdeauna cand imi era mai greu, si ai stiut sa imi vii alaturi fara macar sa iti cer. Stiu ca daca te sun la 4 dimineata, o sa-mi fii alaturi si stiu ca si tu stii acelasi lucru despre mine. Fara tine si prietenia noastra din mezozoic nu stiu cum am fi trecut peste anumite momente. Prietenia noastra nu a insemnat aprobare din aia oarba si stupida; ne-am spus ce credeam in orice moment, chiar daca nu suna cel mai bine. Si poate ca tocmai asta ne-a tinut atatia ani. Mai stii cat misto ai facut de mine cand ti-am zis de Mihai? Si bine ai facut! Doamne, ce fiinta! O fi la fel de prost si acum? :)) Mai tii minte ziua aia cand au venit Radu, George, Mihai (si parca mai era cineva?) la mine si ne-am imbatat? Cand au mancat aia tot salamul si toata painea, si noi doua i-am zis lu' maica-mea ca "ne-a fost foame"? Si apoi am plecat in parc sa ne trezim de tot. Si mai tii minte cand mi-a venit factura aia imensa la telefon, si am venit la tine de dimineata sa plang? Si era si Red, care m-a consolat si m-a indemnat sa spun adevarul - adica sa-i arat mamei factura. Cat aveam, 12 ani? Parca asa. Si parca a fost ieri. Cum ne prefaceam ca dormim cand intra Red in camera! Hahaha, ce tari erau verile atunci. Si Bebe! Si Haiu! Misu :) Ma culcam seara nerabdatoare sa inceapa ziua urmatoare.

Nu-mi plac amintirile, nu-mi plac fotografiile vechi. Nu sunt o persoana nostalgica dar unii oameni merita sa-ti aduci aminte de ei oricand poti, anumite amintiri merita reluate, retraite si in final, stocate undeva in siguranta. Intotdeauna mi-a fost teama de uitare, poate si pentru ca eu am din plin aceasta "calitate."

Monday, July 27, 2009

"I'm gonna let you kill me"

Mi-e greu din nou sa ma ridic de langa tine si sa ies pe usa. Mi-e greu sa pasesc cand singura directie in care vreau sa ma indrept e canapeaua aia pe care stai intins uitandu-te fix in ochii mei bulbucati, tematori, mincinosi, inlacrimati, disperati si pierduti. Plusul canapelei te absoarbe aproape la fel de bine ca pielea mea arsa de soare, si de-asta sunt geloasa pe el, ca are parte de tine oricand vrea. Iti lipesti talpile de podeaua calda si te ridici. Vii spre mine cu pasi mici dar apasati, si ma apuci de mana. Iti simt venele pulsand. Venele nu mint.



There's a ghost in my mouth
And it talks in my sleep,
Wraps itself around my tongue,
As it softly speaks
then it walks, then it walks
then it walks with my legs

To Fall,
To Fall,
To Fall,
To Fall,
To Fall,
To Fall, at your feet.

Sunday, July 26, 2009

bruises on her thighs and red around her eyes

"Twenty years from now you will be more disappointed by the things you didn't do than by the ones you did do. So throw off the bowlines, sail away from the safe harbor. Catch the trade winds in your sails. Explore. Dream." - Mark Twain.

For now:



myspace
them

Saturday, July 25, 2009

Turn away, run away, turn away

Herman Dune e un duo francezo-elvetian foarte prietenos si accesibil. In general arata ca doi homelessi, dar din cand in cand gasesc cate un costum intr-o pubela prin California si mai au cate-o cantare. Mama, si ce cantari!

Piesa de mai jos este cover dupa slagarul Bronski Beat (si singurul, de altfel), adica aia trei englezoi blonzii very 80s, awkward and sick looking. Da, aia!



Mother will never understand
Why you had to leave
But love that you need
Will never be found at home
And the answers you seek
Will never be found at home
site official
bio @ wiki

Friday, July 24, 2009

Florence + the Machine

Blogspot ma saboteaza! Postul meu despre Florence + the Machine a disparut ca printr-o minune. What the fuck! Asa ca ma vad nevoita - spre disperarea unora :)) - sa revin. Azi vorbim DIN NOU despre Florence + the Machine si albumul lor Lungs (2009), unul dintre albumele alea care mi-au placut INTEGRAL inca de la prima ascultare. Cine o compara cu Kate Nash (care e chiar ok, dar...come on) inseamna ca nu a ascultat suficient SAU ca trebuie sa se programeze pentru un control amanuntit la ORList.



site oficial
wikipedia

Thursday, July 23, 2009

She's lost control

Sometimes things are so simple.

Wednesday, July 22, 2009

ten days of perfect tunes

Life is grand. And remember, kids:
If it seems too good to be true, then it really is.
Who's with me on this one?



superb! - heartbeats live on later...with jools holland, here

Si apropos de inimi si alte organe, am auzit (citit) o chestie foarte tare azi - culmea, la tv!. Pe Antena 3 difuzeaza imagini din orase ale lumii, inregistrate la aceeasi ora, impreuna cu ceva date - temperatura, umiditate, etc. si programul cultural pe ziua urmatoare, sau asa ceva. Este mereu ceva foarte scurt, ca o pauza in grila lor de programe. In fine, undeva in lume (parca in Australia) se joaca o piesa numita "Taste my blood" - mi se pare genial titlul. Ge-ni-al. Is it? Or am I just really exhausted?
A, si stiati ca exista o floare care se cheama "bleeding heart"? Wow, am I on a trivial roll, or what? Lame.

Monday, July 20, 2009

tonight

As vrea sa grabesti pasul inspre mine si azi, ca in seara aia. Vreau sa iti vezi picioarele cum ti-o iau inainte, sa zambesti la imposibilitatea de a te opri sau de a explica tot ceea ce se intampla. Sa nu gasesti cuvintele potrivite, sa nu stii, sa ma faci si pe mine sa uit. Vreau sa te indepartezi de tot in rest, si intre noi sa nu patrunda nici aerul. Vreau sa fim etans – sa simti ce simt eu, iar eu sa simt ce simti tu. Sa simt sangele cum alearga prin tine, cum isi face loc prin mine, prin spatiul din mintile noastre, cum se strecoara in toate organele, cum iti fierb tamplele si iti pulseaza fiecare vena. Vreau sa iti pui mainile pe mine si sa ma tragi abrupt, hotarat, violent, la tine. Nu vreau sa ma mangai, vreau sa ma strangi, vreau sa ma doara, sa te doara si pe tine durerea mea. Vreau sa nu-mi spui, sa nu-mi spui asa cum numai tu stii sa nu imi spui, sa nu incapa cuvinte goale si rasuflate. Mereu mai sus, si mai sus, pana in punctul in care ne intalnim dincolo de noi. Sa transpiri pe umerii mei si sa te stergi cu mainile mele, sa aluneci si apoi sa vibrezi din nou la aceeasi tonalitate perfecta.

Nu vreau sa cred, nu vreau sa ma gandesc la ce nu a fost, la ce nu este. In fata ta a ramas doar chemarea aia, singura care conteaza pana la urma intre noi doi. Vreau sa pulsam unul intr-altul, sa ne lipim si sa nu ne fie teama sa zacem asa, inafara timpului. Intre noi nu a patruns oricum niciodata timpul, clipa, notiunea aia apasatoare de temporalitate, de cronologie care nu face decat sa te impinga la decizii stupide, luate numai pentru a le lua. Nu vreau sa ne ferim, vreau sa fim asa cum suntem atunci cand suntem doar noi doi, nemijlocit, fara intermediari care sa dilueze esenta, sa ne indeparteze de nucleu, chiar daca nucleul asta e lichid. Vreau sa te lasi in mainile mele, sa cobori si sa urci ritmat, si apoi sa ma inveti si pe mine cum sa ma predau la fel de frumos si de complet.