Je reste sur le quai

via Mademoiselle Chambon - highly recommended


Monique Andrée Serf (June 9, 1930 – November 24, 1997), known as Barbara (Barbara Brodi in her debut), was a popular French singer. She took her stage name from her Russian grandmother, Varvara Brodsky.

anyone who ever held you

...and I'm not the same anymore

Gene Francis Alan Pitney (February 17, 1940 – April 5, 2006) was an American singer-songwriter. Through the mid-1960s, he enjoyed success as a recording artist on both sides of the Atlantic and was among the group of early 1960s American acts who continued to enjoy hits after the British Invasion. Pitney charted 16 Top 40 hits in the U.S., four in the Top 10. In the UK he had 22 Top 40 hits, and 11 singles in the Top Ten.
(source wiki)

jack goes boating

time has told me

they say that time is a healer

One of the best songs of all time. No doubt about it.

how can you mend

if you go chasing rabbits

(1967)

iceblink luck

Cocteau Twins were a Scottish alternative rock band active from 1979 to 1997, known for complex instrumentation and atmospheric, non-lyrical vocals. The original members were Elizabeth Fraser (vocals), Robin Guthrie (guitar, drum machine) and Will Heggie (bass guitar), the latter of whom was replaced by Simon Raymonde (also bass guitar) early in the band's career.

Though formed in the post-punk and New Wave era, the Cocteau Twins tended to defy concise categorisation, and their music was a key influence on dream pop. Whilst the entire band earned much critical praise, Elizabeth Fraser's distinctive vocals received the most attention. At times barely decipherable, Fraser seemed to veer into glossolalia and mouth music. (via wikipedia)

official

love and happiness

Tomorrow I'll be on my way and you can catch me if you can

lost between two shores

(source)

Nu credeam că e necesar să scriu ceva despre Neil Diamond, mă gândeam că a-i pronunţa numele este suficient. Cu toate astea, pentru cei câţiva cărora numele lui nu le spune mare lucru:

According to David Wild, common themes in Diamond's songs are "a deep sense of isolation and an equal desire for connection. A yearning for home – and at the same time, the allure of greater freedom. The good, the bad and the ugly about a crazy little thing called love."

As of 2001 Diamond has 115 million records sold worldwide, including 48 million records in the U.S. In terms of Billboard Chart success, he is the third most successful Adult Contemporary ranking behind only Barbra Streisand and Elton John.

(source wikipedia)

And yes, it's exactly that kind of music...

1961

hold on tight

Accroches-toi à ton rêve
Accroches-toi à ton rêve
Quand tu vois ton bateau partir
Quand tu sens ton coeur se briser
Accroches-toi à ton rêve

there's just one thing

Back to 1983. Back to the future.

My love is in league with the freeway

Există piese capabile de a te transporta în cu totul altă parte, exact în momentul în care ai cea mai mare nevoie de o asemenea călătorie, fie ea şi imaginară. Big Log este exemplul perfect, iar ceea ce mă uimeşte este că mă duce de fiecare dată în acelaşi loc, în exact aceeaşi ipostază, sfidând trecerea anilor, schimbarea de perspectivă şi de dispoziţie - mă duce acolo unde vrea.
A, şi încă un lucru: videoclipul este perfect din punctul meu de vedere, iar asta nu pentru că ar fi vreo mare realizare care să revoluţioneze industria, ci pentru că are puterea de a ilustra singurătatea, perseverenţa, senzualitatea şi aparenta simplitate a acestei piese.

There is no turning back - no
There is no turni back - on the run

Big Log a fost primul single de pe albumul The Principles of Moments, lansat de Robert Plant în anul 1983, şi a atins poziţia a 6-a în Billboard Top Tracks.

lyrics
plant @ wiki

1928

Boléro is a one-movement orchestral piece by Maurice Ravel. Boléro epitomises Ravel's preoccupation with restyling and reinventing dance movements. It was also one of the last pieces he composed before illness forced him into retirement: the two piano concertos and the Don Quichotte à Dulcinée song cycle were the only compositions that followed Boléro.

-via wiki

the saddest sound

Postul ăsta îmi stă pe creier de câteva zile, poate pentru că se apropie ziua mea şi dintr-un motiv sau altul, 16 iunie înseamnă întotdeauna şi o privire în trecut. Nu fac bilanţuri (oi fi prea tânără...), dar nu pot să nu mă gândesc la bucuriile altor ani şi la cât de mult însemna ziua asta când eram copil. Mă gândesc că din moment ce îmi amintesc perfect scene de când aveam 5-6 ani, iar din anii trecuţi îmi lipsesc secvenţe întregi, o însemna că încă sunt copil şi că nu mi-am pierdut capacitatea de a selecta şi lipi imagini după bunul meu plac, fără logică sau vină.

Din ciclul amintirilor "de demult" face parte şi piesa următoare, şi de fapt, trupa în sine - una cu care am crescut şi care mi-a educat gusturile în materie de muzici. Îmi amintesc cum îmi spunea tata cu mândrie că "asta e muzică adevărată," iar eu făceam ochii mari şi urechile pâlnie chiar cu mult, mult, mult timp înainte să înţeleg ceva din "El Condor Pasa." Piesa asta ar fi numărul 1 pe soundtrack-ul copilăriei mele, pe care îl vizualizez ca un mix tape cu etichete scrise de mână, care ar conţine, alături de Simon & Garfunkel, cu siguranţă, mult Duran Duran, Depeche Mode, ceva Queen (numai ca să-i fac în ciudă copilului de atunci care respingea orice avea legătură cu trupa asta), "I'm still standing" a lui Elton John, "Maggie May," şi măcar câte un Prince, Michael Jackson şi Bob Dylan.


Revenind la Simon & Garfunkel.... "The Sound of Silence" a fost lansat în Septembrie 1965 şi inclus apoi pe coloana sonoră a filmului "The Graduate" din 1967, o adevărată legendă a cinematografiei, şi primul rol major pentru Dustin Hoffman. Paul Simon a compus piesa imediat după asasinarea lui Kennedy, dar versurile au venit ceva mai târziu, în intimitatea pe care numai sunetul de chitară o poate întreţine, într-o cameră întunecată, la adăpostul ecoului şi al singurătăţii.

Hello darkness, my old friend,
I've come to talk with you again,
Because a vision softly creeping,
Left its seeds while I was sleeping,
And the vision that was planted in my brain
Still remains
Within the sound of silence.
In restless dreams I walked alone
Narrow streets of cobblestone,
'neath the halo of a street lamp,
I turned my collar to the cold and damp
When my eyes were stabbed by the flash of a neon light
That split the night
And touched the sound of silence.

După câteva certuri şi pauze, Simon & Garfunkel s-au despărţit în anul 1970, în culmea succesului, lăsând în urmă milioane de fani dezamăgiţi şi zeci de piese care au intrat în istoria muzicii, cum ar fi "The Boxer," "Mrs. Robinson," "Hazy Shade of Winter," "Cecilia" ş.a. În anul 1981 s-au reunit pentru un concert în Madison Square Garden din New York, unde au cântat în faţa unui public de 500 de mii de persoane venite din toată America. În Octombrie 2009 au susţinut două concerte pe aceeaşi arenă, în faţa unui public la fel de entuziast şi, aş adăuga eu, cel puţin la fel de norocos precum cel din '81. Mai jos găsiţi înregistrarea piesei "The Sound of Silence," cântată în 2009 de doi moşuleţi cu aceleaşi voci calde şi cristaline pe care le aveau cu peste 40 de ani în urmă.

La Simon & Garfunkel mă întorc cu religiozitate de fiecare dată, şi-i ascult cu aceleaşi urechi pâlnie şi azi, pentru a mia oară:

the water is evening now, the catacombs are filling in

LETTER NEVER SENT, "Reckoning" (1984)

we can reach our destination but there's still a ways away

DRIVER 8, "Fables of Reconstruction" (1985)