In ultimele luni am incercat sa imi schimb complet viata, si dintr-un anumit punct de vedere, am facut-o. Nu sunt alt om, nu am facut descoperiri epocale si nu am intelepciune de impartit cu nimeni. Nu vreau sa vorbesc niciodata despre maturitate. E respingator. Cineva foarte apropiat imi spunea ca daca maturitatea e cocleala, nu merita. Si adevarul asta e. Nu merita. (Apoi mi-a explicat foarte plastic in ce consta "cocleala" - metalul cocleste si nu mai are clinchet frumos). Dar pot sa spun cu toata sinceritatea ca am constientizat unele lucruri, desigur lucruri care mi se aplica doar mie. Nu as indrazni niciodata sa sugerez altceva, asadar nu sunt adevaruri general valabile (daca ar exista asa ceva).
Am descoperit cu stupoare ca potriveala aia pe care o cautam fara sa-mi dau seama, toate lucrurile alea care mi se fixasera aparent peste noapte in minte chiar exista! Compatibilitatea aia suprinzatoare, rasarita parca de nicaieri, ganduri convergente, idei furate si impartasite apoi concomitent, tinerea de minte venita din neant, toate astea exista, sunt reale si se pot intampla. Acestea fiind spuse, mai departe de asta nu iti garanteaza nimeni nimic. Cineva imi spunea zilele trecute ca viata e frumoasa tocmai pentru ca nu exista garantii, ci doar surprize. Ei bine, toata lumea stie ca mie nu prea-mi plac surprizele, poate si din cauza faptului ca nu sunt o persoana optimista, si focalizand mereu raul, iti cam doresti ca macar in majoritatea cazurilor acesta sa fie previzibil. Nu traiesc cu sentimentul ala stupid al "destinului implacabil," din contra, cred ca multe lucruri ti se modeleaza deasupra capului, fara sa stii, in functie de gandurile care-ti populeaza capsorul. Revenind la potriveala... Nefiind garantii, se poate duce totul pe apa sambetei la fel ca si cea mai nepotrivita legatura. Oamenii nepotriviti razbesc poate tocmai pentru ca nepotrivirea asta ii ajuta, ii tine alerti si-i face mai puternici cu exteriorul. Nici nu ma refer aici la un sentiment anume, poate fi prietenie, iubire, sex, orice. In lipsa altora, potriveala nu prea valoreaza nimic. Am cautat potriveala cu o sete de nedescris ca sa aflu ca de fapt nu-i pasa nimanui cu exceptia mea.
O decizie devine adulta in momentul in care optiunile sunt relativ egale. Cand una e dramatic superioara (chiar daca nu mai usoara), atunci nu mai e vorba de nimic "adult." Si mai mult, cand iti dai seama ca nu vrei sa alegi pentru ca nu vrei sa iti asumi o anumita situatie (din varii motive) sau ca pur si simplu le vrei pe amandoua (pentru ca "ti se cuvin"), esti copil. Eu m-am trezit exact in aceasta situatie. Cand ai de ales intre, sa spunem, doua situatii de viata care ofera si avantaje si dezavantaje - in cazul meu, intre doua spatii locative :D - vine momentul in care sentimentul ala ca ti se strange stomacul trebuie sa dispara. Am descoperit importanta "compromisului" despre care mi se tot vorbea, dar tot nu o inteleg complet si prin urmare, nu o stapanesc deloc. Insa am gasit raspunsul la intrebarea mea obsesiva, "ce rost are daca nu te face fericit?" Uneori e nevoie de o alegere pentru a merge mai departe si a incerca sa faci ordine. In primul rand cu tine. Daca pendulezi perpetuu, nu gasesti momentul ala PLICTICOS dar NECESAR de stabilitate in care sa iti vezi viata asa cum este. Fara imaginea asta absolut infricosatoare "de ansamblu" eu nu am putut sa vad ce durea cel mai mult. Daca reusesti sa elimini scuzele, mi se pare ca ai sanse reale de a lua o DECIZIE.
Dorul si lipsa nu sunt sentimente dureroase. Chiar deloc. Daca inveti sa le "manageriezi" corect, sunt la fel de suportabile precum o zi prea calduroasa de care ne plangem toti, dar din cauza careia nu se sinucide nimeni. Mai mult, realizez cu stupoare ca oamenii care inca sunt in viata mea nu sunt responsabili pentru cei care s-au pierdut pe drum. O prietenie nu o mananca pe alta. Am mai realizat, pe aceleasi coordonate, ca fericirea e ceva cu care te nasti, ca ochii albastri de exemplu. Poti purta lentile dar intotdeauna te vei simti fals, si chiar asa vei fi. Happiness is overrated anyway. Si ce e mai rau, pretul nu merita. Se poate trai foarte bine si fara.
Nu in ultimul rand, ura e parte din viata, si trebuie imbratisata, si aici nu vorbesc despre a uri un om, a tine ranchiuna, a nu trece peste. Vorbesc despre inversunare, despre spume la gura de nervi, de toate lucrurile pe care din cand in cand e bine sa le lasi sa-ti manance din viata tocmai pentru a vedea ce e important pentru tine. Cine spune ca nu uraste, mananca rahat. Cu lingura. Ura insa nu e ceva atat de maret cum inveti cand esti mic. Ura nu e un bau bau care vine noaptea peste tine si nu te lasa sa dormi. Ura nu e neaparat ceva distructiv decat daca-i permiti sa penetreze toate coltisoare, si sa intre in spatiul ala vital pe care-l imparti tu cu tine. Acolo ura nu are ce cauta. In rest, ura te face sa te dezmeticesti, sa mergi mai departe, iti ofera o scuza viabila atunci cand ai nevoie de una pentru a decide, te poate proteja in unele cazuri, si-n altele, de multe ori cheie, face exact opusul: te scoate din zona de confort si te arunca exact acolo unde trebuie sa fii: in valuri. Si dupa ce valurile de rahat au trecut, mirosi urat, esti incruntat si sifonat, dar tot ura te ridica de la pamant, iti da doua peste ceafa si iti arata ca asa nu e bine. Sentimentele alea odioase "de mijloc" nu te imping la nimic. Te tin in loc si ajungi sa crezi ca e bine si-asa, ca pana la urma, tot aia e. Nu e tot aia. Totul conteaza, de-asta nu ti-ai taiat venele.
Am descoperit cu stupoare ca potriveala aia pe care o cautam fara sa-mi dau seama, toate lucrurile alea care mi se fixasera aparent peste noapte in minte chiar exista! Compatibilitatea aia suprinzatoare, rasarita parca de nicaieri, ganduri convergente, idei furate si impartasite apoi concomitent, tinerea de minte venita din neant, toate astea exista, sunt reale si se pot intampla. Acestea fiind spuse, mai departe de asta nu iti garanteaza nimeni nimic. Cineva imi spunea zilele trecute ca viata e frumoasa tocmai pentru ca nu exista garantii, ci doar surprize. Ei bine, toata lumea stie ca mie nu prea-mi plac surprizele, poate si din cauza faptului ca nu sunt o persoana optimista, si focalizand mereu raul, iti cam doresti ca macar in majoritatea cazurilor acesta sa fie previzibil. Nu traiesc cu sentimentul ala stupid al "destinului implacabil," din contra, cred ca multe lucruri ti se modeleaza deasupra capului, fara sa stii, in functie de gandurile care-ti populeaza capsorul. Revenind la potriveala... Nefiind garantii, se poate duce totul pe apa sambetei la fel ca si cea mai nepotrivita legatura. Oamenii nepotriviti razbesc poate tocmai pentru ca nepotrivirea asta ii ajuta, ii tine alerti si-i face mai puternici cu exteriorul. Nici nu ma refer aici la un sentiment anume, poate fi prietenie, iubire, sex, orice. In lipsa altora, potriveala nu prea valoreaza nimic. Am cautat potriveala cu o sete de nedescris ca sa aflu ca de fapt nu-i pasa nimanui cu exceptia mea.
O decizie devine adulta in momentul in care optiunile sunt relativ egale. Cand una e dramatic superioara (chiar daca nu mai usoara), atunci nu mai e vorba de nimic "adult." Si mai mult, cand iti dai seama ca nu vrei sa alegi pentru ca nu vrei sa iti asumi o anumita situatie (din varii motive) sau ca pur si simplu le vrei pe amandoua (pentru ca "ti se cuvin"), esti copil. Eu m-am trezit exact in aceasta situatie. Cand ai de ales intre, sa spunem, doua situatii de viata care ofera si avantaje si dezavantaje - in cazul meu, intre doua spatii locative :D - vine momentul in care sentimentul ala ca ti se strange stomacul trebuie sa dispara. Am descoperit importanta "compromisului" despre care mi se tot vorbea, dar tot nu o inteleg complet si prin urmare, nu o stapanesc deloc. Insa am gasit raspunsul la intrebarea mea obsesiva, "ce rost are daca nu te face fericit?" Uneori e nevoie de o alegere pentru a merge mai departe si a incerca sa faci ordine. In primul rand cu tine. Daca pendulezi perpetuu, nu gasesti momentul ala PLICTICOS dar NECESAR de stabilitate in care sa iti vezi viata asa cum este. Fara imaginea asta absolut infricosatoare "de ansamblu" eu nu am putut sa vad ce durea cel mai mult. Daca reusesti sa elimini scuzele, mi se pare ca ai sanse reale de a lua o DECIZIE.
Dorul si lipsa nu sunt sentimente dureroase. Chiar deloc. Daca inveti sa le "manageriezi" corect, sunt la fel de suportabile precum o zi prea calduroasa de care ne plangem toti, dar din cauza careia nu se sinucide nimeni. Mai mult, realizez cu stupoare ca oamenii care inca sunt in viata mea nu sunt responsabili pentru cei care s-au pierdut pe drum. O prietenie nu o mananca pe alta. Am mai realizat, pe aceleasi coordonate, ca fericirea e ceva cu care te nasti, ca ochii albastri de exemplu. Poti purta lentile dar intotdeauna te vei simti fals, si chiar asa vei fi. Happiness is overrated anyway. Si ce e mai rau, pretul nu merita. Se poate trai foarte bine si fara.
Nu in ultimul rand, ura e parte din viata, si trebuie imbratisata, si aici nu vorbesc despre a uri un om, a tine ranchiuna, a nu trece peste. Vorbesc despre inversunare, despre spume la gura de nervi, de toate lucrurile pe care din cand in cand e bine sa le lasi sa-ti manance din viata tocmai pentru a vedea ce e important pentru tine. Cine spune ca nu uraste, mananca rahat. Cu lingura. Ura insa nu e ceva atat de maret cum inveti cand esti mic. Ura nu e un bau bau care vine noaptea peste tine si nu te lasa sa dormi. Ura nu e neaparat ceva distructiv decat daca-i permiti sa penetreze toate coltisoare, si sa intre in spatiul ala vital pe care-l imparti tu cu tine. Acolo ura nu are ce cauta. In rest, ura te face sa te dezmeticesti, sa mergi mai departe, iti ofera o scuza viabila atunci cand ai nevoie de una pentru a decide, te poate proteja in unele cazuri, si-n altele, de multe ori cheie, face exact opusul: te scoate din zona de confort si te arunca exact acolo unde trebuie sa fii: in valuri. Si dupa ce valurile de rahat au trecut, mirosi urat, esti incruntat si sifonat, dar tot ura te ridica de la pamant, iti da doua peste ceafa si iti arata ca asa nu e bine. Sentimentele alea odioase "de mijloc" nu te imping la nimic. Te tin in loc si ajungi sa crezi ca e bine si-asa, ca pana la urma, tot aia e. Nu e tot aia. Totul conteaza, de-asta nu ti-ai taiat venele.
0 comments:
Post a Comment