i love sleep(ing) alone

Dreams are on a train to train-wreck town

Adevarul e o chestie relativa in relatiile interpersonale - adica singurul loc unde conteaza. Nu devine palpabil in niciun moment pentru ca materializarea in sine ne-ar trece la un alt nivel, unul de unde lucrurile s-ar vedea altfel, si poate am reusi sa le si facem altfel. Iar asta nu se poate. Intre doi oameni nu exista adevar, la fel cum nu exista motivatie adevarata, explicatii care sa conteze, intrebari care sa merite sa fie formulate. Intre doi oameni, tot ceea ce conteaza este clipa. Mi-a luat mult timp sa realizez asta. Clipa inseamna totul. In rest, totul tine de perspectiva.
El intreaba, eu nu mai pot sa raspund.
As da orice sa am bicicleta in noaptea asta.

my dreams pulled me from the ground

Stau in picioare langa fereastra. Ca un om care a pierdut pentru o clipa controlul, ma departez cu un pas minuscul, aproape insesizabil, de marginea scorojita a pervazului, si ma rusinez de propriile-mi ganduri inguste, strambe, si nedrepte. E bine ca uneori sa iti tii respiratia pana te colorezi in violet. Vi-o-let. Ce culoare! Senzatia de sufocare imi reda controlul, ma face sa realizez ca niste cuvinte spuse intr-o clipa de disperare, o apropiere inchipuita de un mister nedeslusit, nu schimba nimic. La finalul zilei, sunt tot eu, cu mine.

El e colorat in toate culorile imaginabile. Nu reusesti sa distingi culoarea predominanta, desi nu e schimbator asa cum sunt eu. Oricum, paralela e nefericita, iar el nu e violet. E speriat desi nu vrea sa recunoasca. Nu mai e copil desi copilaria-i convine cel mai mult pentru ca acolo-i sunt tolerate capriciile. Nu e sigur pe el, dar vrea sa para. Nu e indragostit, desi iubirea a devenit cel mai usor de mimat, si in acelasi timp, de accesat. Nu e fericit si culmea, nici nu-si doreste - poate ca asta e singurul punct comun.

Si-n ciuda aparentelor, nu el este protagonistul acestui post, EU sunt.