Untitled

A change has come

Iubesc casa asta. Nu gasesc o introducere mai potrivita pentru ca e chiar atat de simplu.
Iubesc fiecare coltisor, fiecare perete, fiecare centimetru de fereastra curata si luminoasa prin care intra, fara exceptie in fiecare dimineata, multa lumina, un nou inceput, o caldura pe care in nicio alta parte nu am simtit-o.
Iubesc canapeaua moale, fara muchii, pe care stau intinsa la sfarsitul fiecarei zile si ascult politica, cu ochii inchisi ca sa nu le vad fetele schimonosite in lumina stridenta a televizorului si televiziunii.
Iubesc mobila alba pe care mi-am dorit-o atat de mult incat simt ca am avut-o dintotdeauna, asezata haotic in sufrageria mea neasortata, eclectica si informala.
Iubesc bucataria mea mare, deschisa, fara perdele sau jaluzele.
Iubesc dormitorul cu dulap imens, in care am inca, believe it or not, vreo 2 rafturi goale; comoda de la fereastra pe care se odihneste dintr-o fotografie, Audrey, si lumina care se odihneste in fiecare zi in pat.
Iubesc revistele de pe si de langa noptiera, asezate una peste alta, intr-o ordine pe care probabil numai eu o inteleg.
Iubesc pana si usa simpla de lemn, fara numar pe ea.
Iubesc casa asta pentru ca in ea pot, in sfarsit, sa fiu eu pana in cel mai mic detaliu, pot sa ma desfasor, sa gandesc, sa scriu, sa ascult, sa imi doresc, sa ma ascund sau sa ma las (re)gasita oricand simt nevoia.
Iubesc casa asta nu pentru toate obiectele din ea, nu pentru confort sau estetic, ci pentru sentimentul de siguranta si avantul de care nici nu stiam cata nevoie aveam.

Despite all my rage I am still just a rat in a cage

November, 11:

I am completely healed.
Happy and free.
Enter self-destruct mode.

I'd like to dedicate this one to you-know-who

E greu sa recunoastem ca alegem gresit. Asta nu e un post pretentios si filozofic. Este o analiza "la rece," cat de rationala se poate avand in vedere situatia aberanta in care ma aflu/ne aflam. Cred ca si mai greu decat a recunoaste seria de greseli este sa ne uitam in oglinda si sa ne vedem lasitatea, frica - de multe ori inexplicabila, impulsurile gresite si neintelese, lipsa de determinare, toate defecte caracterizante pentru natura umana in esenta ei, si in ciuda acestui fapt, nu mai usor de tolerat sau acceptat. Ma intreb de ce alegem oamenii nepotriviti, de ce ne trezim in urma trecerii timpului ca suntem si mai lasi, si mai tristi, si mai singuri. Relatiile ratate, deprimante, epuizate inainte de vreme nu ne imbogatesc. Nu invatam decat sa fim mai precauti, mai tristi, mai lasi, mai singuri. Nu invatam nimic pentru ca in urma unui esec nimeni nu poate trece printr-o autoevaluare sincera, si nu poate trage concluzii utile. De fapt, nimeni nu poate fi obiectiv cu privire la sine. In realitate, daca ma gandesc mai bine, nimeni nu poate fi obiectiv punct. Asta cu obiectivitatea e o porcarie, un alt sistem care ne ajuta sa ne evaluam pozitiv reactiile si deciziile, care ne ajuta sa ne gasim scuze atunci cand nici macar noi, in subiectivitatea noastra absoluta, nu le mai putem formula. Toti avem nevoie de "the grand gesture," nu stiu cum sa-i zic in romana. Stii tu, e momentul ala in care iti zici "fir-ar al dracu, o sa incerc orice," lucrul ala pe care nu credeai ca o sa-l faci, clipa in care toate calculele, gandurile si "what if"-urile se duc pe apa sambetei, si INCERCI. E mult sa ceri asa ceva, stiu asta, dar sunt momente in care vrei sa ai sentimentul ca nu ai limite, si ca poti sa crezi din nou in ceva cu adevarat, ca nu exista scuze lamentabile de oameni batrani si prea calculati. Altfel, ce sens mai are? Acolo cred ca este cheia "succesului," am mai scris ca eu cred ca lucrurile marete nu se fac in etape, pas cu pas, cu incetisorul din simplul motiv ca viata este limitata, iar natura umana, nestatornica si nerabdatoare. Sau poate doar eu sunt asa.
So where's our grand gesture?

Is someone getting the best of you?

This is love, this is love

E dimineata. Mult prea dimineata, iar tu esti imbracat in pragul usii. Te agiti prin casa de o ora curmandu-mi somnul la fiecare 5 minute. Si culmea, imi place. Esti agitat, grabit, precipitat, adorabil. Prin fereastra deschisa de langa pat intra putinele grade echilibrand temperatura din camera, iar eu ma rasucesc sub patura ca si cum ar fi ultima dimineata in care nu trebuie sa ma trezesc devreme. In toata rasuceala mea este un calm greu de descris din doua motive: in primul rand, nu ar intelege nimeni, si in al doilea rand, nu sunt sigura nici eu ca-l inteleg. E liniste, impacare, implinire.
Te-ai trezit devreme, ti-ai facut ritualul de dimineata si esti gata de plecare. Probabil ca nu poti nici sa concepi sa dormi pana la ora asta, si mai ales sa te rasucesti asa, intre somn si trezire, pret de doua, trei ore. Dar stii ca mie-mi place, nu ma critici si nici nu ma indemni sa deschid ochii si sa ma ridic din pat. Imi place sa te privesc cand inca sunt adormita, cu ochii intredeschisi, sa vad cum iesi din dus si te imbraci prea subtire. Si azi esti imbracat prea subtire.
Ti-as ridica hanoracul, mi-as trece mainile peste umerii tai si mi-as aseza palmele pe pieptul tau, pe bluza incredibil de subtire pe care te incapatanezi sa o porti si la 6 grade. As sta cateva minute in picioare, pironita langa tine, asa perfect cum esti tu si la 7 dimineata. Poate asa si diminetile mele ar fi perfecte.

This is love, this is love
that I'm feelin

Lui Sandu

In august 2003 mi-am luat inima-n dinti si i-am scris. Cartea lui cu titlu provocator reprezentase exact saltul de perspectiva de care aveam nevoie la varsta aia, in prag de facultate si cu creierii varza. Schimbul nostru de cuvinte a facut, ani mai tarziu, subiectul unui capitol din cartea sa. Cartea sta acum la loc de cinste pe raft, in fata ochilor mei, si asa va fi oriunde si oricat m-as muta in viata asta. E frumos sa-mi amintesc senzatia pe care am avut-o cand am deschis romanul si am vazut capitolul meu. Al meu! Si acum ma face sa zambesc cat de prapastioasa eram (sunt).
Multumesc.

The Decemberists - Lost at Sea

Things have changed

A worried man with a worried mind
No one in front of me and nothing behind

There's a woman on my lap and she's drinking champagne
Got white skin, got assassin's eyes
I'm looking up into the sapphire tinted skies
I'm well dressed, waiting on the last train

Standing on the gallows with my head in a noose
Any minute now I'm expecting all hell to break loose

People are crazy and times are strange
I'm locked in tight, I'm out of range
I used to care, but things have changed

This place ain't doing me any good
I'm in the wrong town, I should be in Hollywood
Just for a second there I thought I saw something move
Gonna take dancing lessons do the jitterbug rag
Ain't no shortcuts, gonna dress in drag
Only a fool in here would think he's got anything to prove

Lot of water under the bridge, Lot of other stuff too
Don't get up gentlemen, I'm only passing through

People are crazy and times are strange
I'm locked in tight, I'm out of range
I used to care, but things have changed

I've been walking forty miles of bad road
If the bible is right, the world will explode
I've been trying to get as far away from myself as I can
Some things are too hot to touch
The human mind can only stand so much
You can't win with a losing hand

Feel like falling in love with the first woman I meet
Putting her in a wheel barrow and wheeling her down the street

People are crazy and times are strange
I'm locked in tight, I'm out of range
I used to care, but things have changed

I hurt easy, I just don't show it
You can hurt someone and not even know it
The next sixty seconds could be like an eternity
Gonna get low down, gonna fly high
All the truth in the world adds up to one big lie
I'm in love with a woman who don't even appeal to me

Mr. Jinx and Miss Lucy, they jumped in the lake
I'm not that eager to make a mistake

People are crazy and times are strange
I'm locked in tight, I'm out of range
I used to care, but things have changed