,Iubesc casa asta. Nu gasesc o introducere mai potrivita pentru ca e chiar atat de simplu.
Iubesc fiecare coltisor, fiecare perete, fiecare centimetru de fereastra curata si luminoasa prin care intra, fara exceptie in fiecare dimineata, multa lumina, un nou inceput, o caldura pe care in nicio alta parte nu am simtit-o.
Iubesc canapeaua moale, fara muchii, pe care stau intinsa la sfarsitul fiecarei zile si ascult politica, cu ochii inchisi ca sa nu le vad fetele schimonosite in lumina stridenta a televizorului si televiziunii.
Iubesc mobila alba pe care mi-am dorit-o atat de mult incat simt ca am avut-o dintotdeauna, asezata haotic in sufrageria mea neasortata, eclectica si informala.
Iubesc bucataria mea mare, deschisa, fara perdele sau jaluzele.
Iubesc dormitorul cu dulap imens, in care am inca, believe it or not, vreo 2 rafturi goale; comoda de la fereastra pe care se odihneste dintr-o fotografie, Audrey, si lumina care se odihneste in fiecare zi in pat.
Iubesc revistele de pe si de langa noptiera, asezate una peste alta, intr-o ordine pe care probabil numai eu o inteleg.
Iubesc pana si usa simpla de lemn, fara numar pe ea.
Iubesc casa asta pentru ca in ea pot, in sfarsit, sa fiu eu pana in cel mai mic detaliu, pot sa ma desfasor, sa gandesc, sa scriu, sa ascult, sa imi doresc, sa ma ascund sau sa ma las (re)gasita oricand simt nevoia.
Iubesc casa asta nu pentru toate obiectele din ea, nu pentru confort sau estetic, ci pentru sentimentul de siguranta si avantul de care nici nu stiam cata nevoie aveam.
Iubesc fiecare coltisor, fiecare perete, fiecare centimetru de fereastra curata si luminoasa prin care intra, fara exceptie in fiecare dimineata, multa lumina, un nou inceput, o caldura pe care in nicio alta parte nu am simtit-o.
Iubesc canapeaua moale, fara muchii, pe care stau intinsa la sfarsitul fiecarei zile si ascult politica, cu ochii inchisi ca sa nu le vad fetele schimonosite in lumina stridenta a televizorului si televiziunii.
Iubesc mobila alba pe care mi-am dorit-o atat de mult incat simt ca am avut-o dintotdeauna, asezata haotic in sufrageria mea neasortata, eclectica si informala.
Iubesc bucataria mea mare, deschisa, fara perdele sau jaluzele.
Iubesc dormitorul cu dulap imens, in care am inca, believe it or not, vreo 2 rafturi goale; comoda de la fereastra pe care se odihneste dintr-o fotografie, Audrey, si lumina care se odihneste in fiecare zi in pat.
Iubesc revistele de pe si de langa noptiera, asezate una peste alta, intr-o ordine pe care probabil numai eu o inteleg.
Iubesc pana si usa simpla de lemn, fara numar pe ea.
Iubesc casa asta pentru ca in ea pot, in sfarsit, sa fiu eu pana in cel mai mic detaliu, pot sa ma desfasor, sa gandesc, sa scriu, sa ascult, sa imi doresc, sa ma ascund sau sa ma las (re)gasita oricand simt nevoia.
Iubesc casa asta nu pentru toate obiectele din ea, nu pentru confort sau estetic, ci pentru sentimentul de siguranta si avantul de care nici nu stiam cata nevoie aveam.
0 comments:
Post a Comment