Sunt in casa mea, cu lucrurile mele, cu obiceiurile schimbate in masura in care speram sa se schimbe. Totul e calm pe front acum.
Am citit ce mi-ai scris si m-a intristat. Intotdeauna mi-am dorit un barbat care sa-mi scrie, sa-mi scrie si sa ma scrie. Iar cuvintele tale sunt perfecte. Si stiu ca ai dreptate - poate asta le face, de fiecare data, per-fec-te. Dar nu le face mai putin triste. Intr-un fel ma bucur ca nu am spus-o niciodata: o chestie in minus care sa ma (ne) bantuie.
Karaoke? God, I need it.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 comments:
Post a Comment