Friday, December 31, 2010

the night is here & the day is gone

Thursday, December 30, 2010

keep the streets empty for me

Wednesday, December 29, 2010

I've been raising up my hands

Monday, December 27, 2010

I wear my garment so it shows

Sunday, December 26, 2010

Dreaming far away from today

Saturday, December 25, 2010

it's your heart, it's your heart

that gives me this western feeling

Friday, December 24, 2010

happiness has never felt so far away

Thursday, December 23, 2010

forever and ever, amen

No promises were made
No secrets were told
In this house
No love was made
No reassurance was requested
In this bed
No hand was held
No embrace was asked
Of anyone
No word was uttered
No silence was broken
In my heart

The Drums
are an American band hailing from Brooklyn.
Self-titled debut album released June 2010.

Wednesday, December 22, 2010

what happened to your boyfriend?

Everything Everything is a four-piece indie rock band from Manchester.
Their debut album Man Alive was released on 30 August 2010.


Tuesday, December 21, 2010

No, you don't move me anymore

Crazy beautiful Brooklyn band. Not much else to say, just listen.

Monday, December 20, 2010

the storm is breaking

Sunday, December 19, 2010

clock's ticking, I just count the hours

Saturday, December 18, 2010

All of this can be broken

Friday, December 17, 2010

Merry Christmas everyone!

So fuel up your mind and fire up your heart and drive on

Happy Birthday, dear friend! I really believe next year we'll celebrate your birthday together! Stay strong and things will work out somehow in the end.
Love you!

chasing the night to make it right

Bombay Bicycle Club are a four-piece indie rock band from London.

The band were asked to play the opening performance of 2006's V Festival after winning Channel 4's "Road to V" competition. Following the release of two EPs and their debut single "Evening/Morning," the band recorded their debut album, I Had the Blues but I Shook Them Loose which was released in July 2009.

Wednesday, December 15, 2010

you'll still be humming along

Tuesday, December 14, 2010

guess what

Friday, December 10, 2010

the lowest cat on earth

Monday, December 6, 2010

Darkness is a harsh term don’t you think?

Thursday, December 2, 2010


Feeling good

Video's pretty cool too but unfortunately it couldn't be embedded so this will have to do.

Wednesday, December 1, 2010

we've got these rules to follow

Great cover + good quality video/audio + the charm of Neil Hannon.

Tuesday, November 30, 2010

you can tell everybody

Still not sure if I really like or hate this cover but I figure it's worth a listen.

Monday, November 29, 2010

I was always careless as a child

Sunday, November 28, 2010

this could be the biggest sky

The beautiful. The great. The amazing. The Idol. The man. The myth.
David Bowie.
Turning 64 (!!!!) soon.

Tuesday, November 23, 2010

if you go chasing rabbits


Monday, November 22, 2010

heaven knows it's high time

The truly wonderful David Gray playing his piano in my living room.

Sunday, November 21, 2010

sometimes it runs its course in a day

Saturday, November 20, 2010

Icarus thought he might own the sky

A little Interpol + a little Okkervil River + a tad of Joy Division + the psychedelic despair of Spencer Krug (Wolf Parade)


Friday, November 19, 2010

Thank you Mr. Dylan yet again (1963)

Thursday, November 18, 2010

Thank you Mr. Dylan (1997)

Wednesday, November 17, 2010

Let fall your shirt

Rarely have I seen a more appropriate/beautiful video for a (spectacular) song.

Oh, I'm a weak and lonely sort
Though I'm not sailing just for sport
I've come to feel
Out on the sea
These urgent lives
Press against me
I'm just a guest
I'm not a part
With my tender head
With my easy heart
These several years out on the sea
Made me empty, cold, and clear
Pour yourself into me

Tuesday, November 16, 2010


I figure Tuesday afternoon is a great time for a fun silly pop tune such as this one. So, let us indulge.

Monarchy is an Australian synthpop duo based in London. Their debut album comes out in January 2011.


Sunday, November 14, 2010

now it's your time to look after us

White Chalk (2007)
buy here

Dear darkness
Dear darkness
Now it's your time to look after us
'Cause we kept you clothed
We kept in business
When everyone else was having good luck

Saturday, November 13, 2010

iceblink luck

Cocteau Twins were a Scottish alternative rock band active from 1979 to 1997, known for complex instrumentation and atmospheric, non-lyrical vocals. The original members were Elizabeth Fraser (vocals), Robin Guthrie (guitar, drum machine) and Will Heggie (bass guitar), the latter of whom was replaced by Simon Raymonde (also bass guitar) early in the band's career.
Though formed in the post-punk and New Wave era, the Cocteau Twins tended to defy concise categorisation, and their music was a key influence on dream pop. Whilst the entire band earned much critical praise, Elizabeth Fraser's distinctive vocals received the most attention. At times barely decipherable, Fraser seemed to veer into glossolalia and mouth music. (via wikipedia)

Friday, November 12, 2010

like a waterfall in slow motion

It's definitely been a while since I was this excited about a new artist. James Blake covers Feist's "Limit to Your Love" beautifully and truly manages to make the song his own and create an atmosphere of depth and darkness which really appeals to me. As far as his background, he hails from London where he actually studied popular music at the prestigious Goldsmiths University. While at Goldsmiths, he began recording songs in his bedroom and made his debut with the critically acclaimed EP "Air and Lack of Thereof" in July, 2009.
"Limit to Your Love" was released in 2010.

james on myspace

Tuesday, November 9, 2010

Walking down on Broadway/ Looking for an open door

Scottish alternative rock band from Glasgow
"New Mexico" single released September 2009
studio album "Love and Terror" (2009)


Tuesday, November 2, 2010

better, better days with a headache

Xenon lights
Dots go dashing the highways
Nothing's moving


Everything lasting for seconds

Lover's lips

Drinking late at the station
Smiling faces

Comic weep,

Wiping your face in whatever
There's an answer.

Sunday, October 31, 2010

some begged, some borrowed, some stolen

În mâna mea este cuţitul, eu pot să tai, pot să secţionez fără remuşcări, pot să perforez suficient de adânc cât să sară sânge peste tot, iar privitorii, cei rămaşi la acest spectacol, se vor dispersa instantaneu. Vor rămâne stomacurile tari, iubitorii fie de metal, fie de manifestări salbatice de umanitate. Vor aplauda, îmi vor cere autografe şi nu se vor mulţumi cu atât. Vor vrea din ce în ce mai mult, la fel cum şi eu am nevoie mereu de mai mult, de perforări mai adânci, şi sânge mai mult. Şi nu este niciodată suficient. Nu mai înseamnă nimic. Cine nu înţelege ce am scris nu asistă la spectacolul potrivit.

Thursday, October 28, 2010

We're all spinning on our heels, so far away from real

Yes, I do actually like James Blunt. And I LOVE California. So why don't you fuck off.


Monday, October 18, 2010

love and happiness

now you're out there spinning...

Make everything fade away. Silence me for a second, and stop my mind from spinning...I could really use a break.

Sunday, October 10, 2010

fight fire with fire

Scissor Sisters' new album, Night Work, released on June 28, 2010.

One of the most intoxicating tunes I've heard in a long time, and also one of the most heavily played songs on the radio throughout Europe at the moment. Oh, Jake Shears...

Wednesday, September 15, 2010

sometimes it's really, really good

One of the best days of my life - June 23, 2006.

Gonna take my time
I have all the time in the world
To make you mine
It is written in the stars above
The gods decree
You'll be right here by my side
Right next to me
You can run but you cannot hide

Sunday, September 12, 2010

everybody wants to sell what's already been sold

Saturday, September 11, 2010

9 years in under 5 minutes

Now the sweet bells of mercy
Drift through the evening trees
Young men on the corner
Like scattered leaves,
The boarded up windows,
The empty streets
While my brother's down on his knees
My city of ruins
My city of ruins

Wednesday, September 8, 2010

sweet 25

Well, memories will burn you
Memories grow older as people can
They just get colder
Like sweet sixteen

Tuesday, September 7, 2010

Marvin on crack

Why, oh why, do I like this? Probably because I think it's one of the few covers of this song which stays true to the original feel of the song which in the case of Mr. Marvin Gaye is absolutely crucial.

So please Amy, lay off the least for a while. We need some new material.

Friday, August 27, 2010

I never liked Eminem

Draga jurnalule, de cand am aflat, zilele sunt foarte lungi, si am devenit constienta de fiecare secunda care trece. Initial, trecerea apasatoare, prea reala, prea palpabila, mi s-a parut un mare blestem, si ma distram gandindu-ma ca boala este, oricum ai privi-o, ironica. Iti vine sa razi, iar cei din jur devin si mai ingrijorati, catalogand reactia necontrolata de ras plin, robust, fara pauze de gandire, ca pe (inca) un semn al prabusirii emotionale, si cu totii stim cat de „important este moralul.” Am auzit acest adevarat dicton din gura tuturor oamenilor din jurul meu, si stiu ca toti l-au spus cu cele mai bune intentii, dorind sa ma incurajeze si sa ma asigure ca atata timp cat nu cedez psihic, totul va fi bine. Intr-un fel, asta are sens. Dar ca si restul lucrurilor de bun simt pe care le auzi de mult prea multe ori, ele devin sterile, incapabile sa-si creeze propriul ecou, si prin urmare, sa aiba vreun strop de esenta – sunt baloane de sapun care explodeaza in clipa in care sunt rostite (si suspectez ca nu au credibilitate nici macar in urechile celor care le dau nastere). Le auzi de multe ori inainte de a avea cu adevarat nevoie sa le auzi, si de-aici arderea lor prematura.

Boala face totul sa para irelevant. Nu pot sa pretind ca stiu cum se simt toti bolnavii, deoarece eu sunt doar unul, iar trairile si gandurile mele sunt numai ale mele. Nu le impart si nu le atribui nimanui altcuiva pentru ca nu ar fi nici logic, nici corect. Probabil ca exista niste coordonate comune, dar nu intentionez sa le explorez nici macar la nivel mental, si cu atat mai putin in scris. Boala, afectiunea de care sufar nu este nici incurabila, dar nici lipsita de importanta in economia unei vieti fiindca pe langa faptul ca o ameninta, o si schimba ireversibil chiar si dupa ce a fost „rezolvata”. Cu toate acestea, toti cei apropiati imi amintesc cu un elan greu de descris dar foarte usor de inteles, ca nu sufar de o boala, ci ca am „o problema de sanatate,” si ca orice problema, chiar si aceasta are o rezolvare. Asadar, problema mea are rezolvare, si cu toate acestea, rezolvarea nu este tocmai simpla, iar calea de a ajunge la acest deznodamant absolut fericit nu este lipsit de obstacole. Revin... spuneam ca boala are „calitatea” de a face totul sa paleasca. In raport cu diagnosticul si tratamentul aferent, nimic nu mai are insemnatate. Totul devine provizoriu pentru ca in final, boala este cea care conteaza. La boala te intorci acasa, cu boala dormi in pat, boala iti alearga prin corp, si boala este cea care vrea sa dicteze. Desigur, exista momente de acalmie, in care totul pare ca se linisteste si se atenueaza pentru ca la urma urmei, niciun om nu poate trai intr-o apasare constanta, de intensitate liniara. Apasarea exista insa chiar si atunci cand intervine uitarea. Uitarea este o masca, un perete fals, o perdea menita sa acopere niste rafturi urate facute din necesitate, sacrificand complet orice urma de simt estetic. Uneori am nevoie disperata de a uita si de a accepta ca lucrurile sunt cum sunt, si sa simt recunostinta ca macar deocamdata, sunt. Alteori nu suport sa fiu in preajma nimanui, caut singuratatea ca intr-un sevraj nesfarsit, si imi dau seama ca nimeni nu stie nimic pana cand nu afla. Pare un truism, dar in realitate, compasiunea este cea care ne face ipocriti, iar astfel nestiinta devine o crima. Dar despre asta mai mult cu alta ocazie.

Daca plutesti in deriva, exista sansa sa te gasesti in situatia de a-ti dori „orice,” acel ceva care sa schimbe starea de fapt, sa aduca alte ganduri, sa te scoata din pasa in care te afli. De aceea, exista posibilitatea de a astepta „un semn,” un moment de inspiratie, salvare, o scapare – ii poti spune oricum. Ceri, de multe ori nestiind cui, ori cu disperare, ori in liniste, o schimbare, o lanterna care sa-ti lumineze (si eventual, sa-ti indice) calea care crezi ca exista, dar pe care te consumi fiindca nu o vezi. Pentru mine, aceasta cale nu exista. Ea este doar o scuza care face viata de zi cu zi mai usor de tolerat, chiar daca nu si de inteles – in final, orice e mai usor de acceptat daca izvoraste din sentimentul ca e imposibil de controlat, de oprit, de ghidat, si prin urmare, nu tine de mine. La fel, gandul ca exista „o cale” pe care inca nu o vad face greselile mai usor de iertat (fiindca pana la urma, nu vad, deci e oarecum de inteles ca mai calc si stramb...), iar orice intarziere de concretizare este datorata acestui intuneric in care ma scald. Nu sunt nimic – nu este inregistrata nicio cale, nicaieri. Traiesc cu realitatea fiecarei zile, iar realitatea predominanta (slava cerului ca nu exista doar una!) este boala. Boala te prinde cu chingi de pamant, si iti arata exact fatada realitatii de care nu erai constient, cea pe care nu o puteai cuprinde in mod coerent din simplul motiv ca alte fatade pareau mai aproape, erau mai luminate sau dadeau senzatia ca au mai mult sens. Intr-adevar, vad ca viata nu tine cont de statistica, o idee pe care am nutrit-o foarte mult timp. Nu tine cont nici de trend, nici de statistica. Nu poti sa te gasesti pe un „trend ascendent,” la fel cum nu poti anticipa nimic bazandu-te pe experienta acumulata. De fapt, ajunge sa te bazezi pe ea o singura data pentru a vedea pe propria piele cat de inselatoare poate fi statistica.

Realitatea unei afectiuni nu te aduce „cu picioarele pe pamant,” ci ti le infige in nisipuri miscatoare, si te obliga sa stai drept, cu picioarele afundandu-ti-se intr-o materie intunecata, greoaie si care nu iti permite sa uiti unde esti. In acealasi timp insa, esti responsabilizat cu forta – nu poti sa renunti. Exista tot timpul o forta care te tine drept – probabil aceeasi care te face sa simti cum te afunzi tot mai mult. Nu poti privi decat in sus, pentru ca daca iti privesti nemijlocit picioarele, poti innebuni, si cu totii stim cat de „important este psihicul.” Daca simti ca plutesti in deriva, boala te va tine in loc. Suna ingrozitor, dar uneori asta poate fi chiar o binecuvantare. Boala iti poate reda mijlocul dur, dar necesar, samburele vietii de unde porneste si unde se opreste tot, cel fara de care nimic nu este posibil, nici macar in aparenta. Daca trantesti o plasa cu un kg de rosii de masa, vei auzi un sunet indepartat, mascat parca, acoperit, perfect rotund, fara muchii sau varfuri. Daca insa faci acelasi gest cu un kg de caise sau de piersici, vei auzi un cu totul alt sunet care va da nastere unui moment de care vei fi fara indoiala constient. Nu-ti vei putea controla reactia. Vei auzi consecintele gestului tau, si vei simti reverberatiile samburelui izbit de planul material. La fel se intampla si cu oamenii care-si pierd acest sambure: sunt cotropiti de apa din care sunt formati, isi pierd aciditatea, gustul si pana la urma, devin generici si nepermis de nezgomotosi. Concluzia e ca boala te face piersica.

Tuesday, August 17, 2010

Tomorrow I'll be on my way and you can catch me if you can

Sunday, August 15, 2010

see the danger, always danger

Sunday, August 8, 2010

when the morning comes

Saturday, August 7, 2010

So we climbed our way down

Hello there, California!

Thursday, August 5, 2010

lost between two shores


Nu credeam că e necesar să scriu ceva despre Neil Diamond, mă gândeam că a-i pronunţa numele este suficient. Cu toate astea, pentru cei câţiva cărora numele lui nu le spune mare lucru:

According to David Wild, common themes in Diamond's songs are "a deep sense of isolation and an equal desire for connection. A yearning for home – and at the same time, the allure of greater freedom. The good, the bad and the ugly about a crazy little thing called love."

As of 2001 Diamond has 115 million records sold worldwide, including 48 million records in the U.S. In terms of Billboard Chart success, he is the third most successful Adult Contemporary ranking behind only Barbra Streisand and Elton John.

(source wikipedia)

And yes, it's exactly that kind of music...

Wednesday, August 4, 2010

I used to sleep at night

Arcade Fire - The Suburbs

"We used to wait" single released August 2.

Sunday, August 1, 2010


Friday, July 30, 2010

easy like sunday morning

nu zâmbete, nu veşti bune, nu linişte, nu somn, nu vorbe, nu ţârâit vesel de telefon, nu voci familiare, nu uitare, nu odihnă, nu vreme bună, nu planuri, nu îmbrăţişări fericite, nu bătăi frenetice din palme, nu flori albe, nu zile lungi, nu nopţi scurte şi consumate cu folos, nu mulţumire, nu credinţă, nu încredere, nu prietenie, nu plăcut, nu cald, nu progres, nu tinereţe, nu nu nu.

Thursday, July 29, 2010

hold on tight

Accroches-toi à ton rêve
Accroches-toi à ton rêve
Quand tu vois ton bateau partir
Quand tu sens ton coeur se briser
Accroches-toi à ton rêve

Wednesday, July 14, 2010

there's just one thing

Back to 1983. Back to the future.

Monday, July 12, 2010

tram #7 to heaven

Pot să scriu asta tocmai pentru că tu nu o vei citi niciodată. Nu ştiu ce m-a făcut la ora 6 dimineaţa să mă dau jos din pat, să mă îmbrac şi să merg în locul acela. Probabil că singurătatea şi insomnia au devenit insuportabile fără să-mi dau seama, în timp ce zăceam rugându-mă să adorm şi să se oprească totul, măcar preţ de câteva ore. Nu am de unde să îmi cumpăr un pachet de ţigări aşa că încep să grăbesc pasul. Ajung repede în faţa intrării în parc, clipă în care înlemnesc ca un copil scos la tablă, şi simt că vreau să mă întorc. Păşesc luându-mi un elan considerabil. Mă aşez pe a doua bancă de pe aleea din dreapta după ce inspectez amănunţit banca cu pricina. Surpriză, sunt singură şi aici, în oaza neaşteptat de verde, amenajată cu nesperat de mult bun gust. O fi cartierul... cine ştie.

Băncile sunt din ce în ce mai reci pe măsură ce te cufunzi în parc. Şi asta nu e o metaforă, chiar sunt sensibil mai reci deşi bate soarele destul de puternic având în vedere momentul zilei. Mă aventurez, călcând cu atenţie pe fiecare dală lustruită ca să nu strivesc nicio amintire care mă face să revin aici de fiecare dată, ca un last resort, o ţigară ascunsă, un secret stash la care speri să nu apelezi niciodată contând pe voinţă, deşi ştii bine că o să pierzi pariul cu tine însuţi. Poate nu o să mă crezi, dar banca noastră este neschimbată, neatinsă de planurile măreţe ale primarului de sector care a transformat, se pare, muntele de pietriş şi dalele sărite într-un monument dedicat florilor, potecilor frumos pietruite şi al ierbii tunse la linie. Mă declar impresionată. Banca noastră aşadar, a fost la fel de sărită din schema ca şi noi.

Începe să apară din ce în ce mai multă lume, zgomotele de paşi se înteţesc prevestind alţi şi alţi cetăţeni matinali care-şi plimbă câinii, semn că am venit prea târziu. Asta cu "niciodată nu e prea târziu" e o mare porcărie. De cele mai multe ori este prea târziu. Mă simt mai nebună, şi în acelaşi timp mai echiibrata ca oricând plângănd pe furiş, în mijlocul unui pseudo-parc de care mi-a luat 5 ani să mă despart.

Friday, July 9, 2010


Dacă aţi citit Burroughs, ştiţi cine este Clem Snide. Dacă nu, puneţi mâna pe Naked Lunch!

În cazul de faţă, Clem Snide este o trupă de indie rock, formată la începutul anilor '90 în Boston. După o pauză de câţiva ani pe la mijlocul anilor 2000, s-au reunit în 2008, iar anul următor au lansat "Hungry Bird", al nouălea album al trupei. Cel mai recent LP se numeşte "The Meat of Life" şi a văzut lumina zilei în februarie 2010.

clem snide official
clem snide @ myspace
clem snide @ all music guide

I don't think it's gonna rain again today

Respiraţie adâncă. Pentru prima oară în ultimele luni, a respira nu este o obligaţie, o condiţie sine qua non a existenţei, ci un privilegiu, o senzaţie de bine care alimentează gândurile bune, şi alungă îndoielile. Sunt aici, deci pot fi oriunde.

Cred că moartea este un sentiment de aglomerare şi claustrofobie. Poate se aseamănă cu zgomotul străzii pe care vrei să-l auzi dar nu îţi poţi da jos căştile din urechi, fiind astfel prins între lumea pe care o simţi şi cea pe care o desluşeşti numai prin sunete. "An end has a start" în urechi. Vrei să cuprinzi strada cu vederea dar ai soarele în ochi. Esti orb, mic şi neputincios, realizând că de fapt, numai plămânii fac sau desfac legătura.

You came on your own
And that's how you'll leave
With hope in your hands
And air to breathe

Thursday, July 8, 2010

that's why I hold you near

"Lights" este cel mai recent single al trupei newyorkeze Interpol, iar videoclipul a fost lansat în luna aprilie. Poate fi ascultat pe site-ul lor oficial, de unde poate fi şi descărcat în variantă HD - click aici.

Tuesday, June 29, 2010

My love is in league with the freeway

Există piese capabile de a te transporta în cu totul altă parte, exact în momentul în care ai cea mai mare nevoie de o asemenea călătorie, fie ea şi imaginară. Big Log este exemplul perfect, iar ceea ce mă uimeşte este că mă duce de fiecare dată în acelaşi loc, în exact aceeaşi ipostază, sfidând trecerea anilor, schimbarea de perspectivă şi de dispoziţie - mă duce acolo unde vrea.
A, şi încă un lucru: videoclipul este perfect din punctul meu de vedere, iar asta nu pentru că ar fi vreo mare realizare care să revoluţioneze industria, ci pentru că are puterea de a ilustra singurătatea, perseverenţa, senzualitatea şi aparenta simplitate a acestei piese.

There is no turning back - no
There is no turni back - on the run

Big Log a fost primul single de pe albumul The Principles of Moments, lansat de Robert Plant în anul 1983, şi a atins poziţia a 6-a în Billboard Top Tracks.

plant @ wiki