Oamenii nu sufera din dragoste, ci din egocentrism. Poti sa notezi asta.
Oamenii cred ca daca ei iubesc (si/sau sunt iubiti), totul trebuie sa mearga PERFECT. Daca este impartasita, iubirea trebuie sa fie implinita, si de cele mai multe ori asta nu se intampla pe loc, sau necesita ceva eforturi, si de-aici rezulta "suferinta." Ei bine, nu e asa. Si nu mi-am dat eu seama datorita inteligentei mele sclipitoare (aia ma ajuta in alte privinte), ci datorita vietii, oricat de banal ar suna asta. Uneori trebuie sa iesi din tine si sa te privesti biiiine de tot pana cand realizezi cat de penibil poti sa ajungi, si ca rugile tale adresate cerului nu-si vor gasi niciodata ecou favorabil nu (numai) pentru ca nu exista nimic SUS, ci pentru ca nu merita. Unde dracu scrie ca daca iubim totul trebuie sa "iasa bine"?
Daca iubesti, iesi din tine, rupe lanturile pe care nici nu le mai vezi, termina cu scuzele, fa ce trebuie facut, ce stii si tu foarte bine ca trebuie facut. Daca iubesti, lupta ca atunci cand ai lupta pentru propria supravietuire. Loveste, musca, injura, dar nu te da batut pentru ca iubirea poate incepe doar dupa ce te-ai cucerit pe tine.
Daca nu poti face toate astea inseamna ca nu iti doresti cu adevarat, sau nu iti doresti cu persoana respectiva. Am citit undeva - acum o mie de ani - ca "orice mare iubire cere o mare renuntare" (mai precis, in cartea "Printre randuri" a lui Liviu Damian - check it out). Cred cu tarie in chestia asta. Provocarea insa nu este renuntarea in sine, ci travaliul de a o identifica si a o recunoaste. Nicio mare iubire nu s-a construit pe "calea de mijloc," pe "caldut," pe "cu timpul..." sau "candva." Marea iubire e prezent, nu trecut, nu viitor. Si ca tot veni vorba de timp, nu aduce anul ce aduce clipa.
Think about it.
Oamenii cred ca daca ei iubesc (si/sau sunt iubiti), totul trebuie sa mearga PERFECT. Daca este impartasita, iubirea trebuie sa fie implinita, si de cele mai multe ori asta nu se intampla pe loc, sau necesita ceva eforturi, si de-aici rezulta "suferinta." Ei bine, nu e asa. Si nu mi-am dat eu seama datorita inteligentei mele sclipitoare (aia ma ajuta in alte privinte), ci datorita vietii, oricat de banal ar suna asta. Uneori trebuie sa iesi din tine si sa te privesti biiiine de tot pana cand realizezi cat de penibil poti sa ajungi, si ca rugile tale adresate cerului nu-si vor gasi niciodata ecou favorabil nu (numai) pentru ca nu exista nimic SUS, ci pentru ca nu merita. Unde dracu scrie ca daca iubim totul trebuie sa "iasa bine"?
Daca iubesti, iesi din tine, rupe lanturile pe care nici nu le mai vezi, termina cu scuzele, fa ce trebuie facut, ce stii si tu foarte bine ca trebuie facut. Daca iubesti, lupta ca atunci cand ai lupta pentru propria supravietuire. Loveste, musca, injura, dar nu te da batut pentru ca iubirea poate incepe doar dupa ce te-ai cucerit pe tine.
Daca nu poti face toate astea inseamna ca nu iti doresti cu adevarat, sau nu iti doresti cu persoana respectiva. Am citit undeva - acum o mie de ani - ca "orice mare iubire cere o mare renuntare" (mai precis, in cartea "Printre randuri" a lui Liviu Damian - check it out). Cred cu tarie in chestia asta. Provocarea insa nu este renuntarea in sine, ci travaliul de a o identifica si a o recunoaste. Nicio mare iubire nu s-a construit pe "calea de mijloc," pe "caldut," pe "cu timpul..." sau "candva." Marea iubire e prezent, nu trecut, nu viitor. Si ca tot veni vorba de timp, nu aduce anul ce aduce clipa.
Think about it.
3 comments:
"I'm your man" imi aduce aminte de cantecul lui Snoop "Which one of you (bitches like me)?"
exista si acolo acest "I'm your man"
:D
Michael Buble are "darul" de a face doi oameni sa se simta mai speciali in zilele banale, asta imi place la el:)
Dar daca... doar daca nu stii ca iubesti?
Post a Comment