E dimineata. Mult prea dimineata, iar tu esti imbracat in pragul usii. Te agiti prin casa de o ora curmandu-mi somnul la fiecare 5 minute. Si culmea, imi place. Esti agitat, grabit, precipitat, adorabil. Prin fereastra deschisa de langa pat intra putinele grade echilibrand temperatura din camera, iar eu ma rasucesc sub patura ca si cum ar fi ultima dimineata in care nu trebuie sa ma trezesc devreme. In toata rasuceala mea este un calm greu de descris din doua motive: in primul rand, nu ar intelege nimeni, si in al doilea rand, nu sunt sigura nici eu ca-l inteleg. E liniste, impacare, implinire.
Te-ai trezit devreme, ti-ai facut ritualul de dimineata si esti gata de plecare. Probabil ca nu poti nici sa concepi sa dormi pana la ora asta, si mai ales sa te rasucesti asa, intre somn si trezire, pret de doua, trei ore. Dar stii ca mie-mi place, nu ma critici si nici nu ma indemni sa deschid ochii si sa ma ridic din pat. Imi place sa te privesc cand inca sunt adormita, cu ochii intredeschisi, sa vad cum iesi din dus si te imbraci prea subtire. Si azi esti imbracat prea subtire.
Ti-as ridica hanoracul, mi-as trece mainile peste umerii tai si mi-as aseza palmele pe pieptul tau, pe bluza incredibil de subtire pe care te incapatanezi sa o porti si la 6 grade. As sta cateva minute in picioare, pironita langa tine, asa perfect cum esti tu si la 7 dimineata. Poate asa si diminetile mele ar fi perfecte.
White Chalk (2007)
