Sunt singura intr-o camera nesfarsita in care luminile nu se mai aprind. M-am cuibarit intr-un fotoliu comfortabil de la Ikea care nu se incalzeste niciodata. Am palmele transpirate, si degetele rasfirate pe o carte veche din care imi citea bunica mea inainte sa moara. Imi citea in fiecare zi, iar eu ma bucuram ca o sa inceapa scoala, si o sa stiu cele mai multe povesti. Povestile imi vor tine de cald, ma gandeam eu. Cald era in camera in care acum traiesc, camera nesfarsita si intunecata, ca o poveste al carei sfarsit se afla pe niste foi pierdute pe undeva, intr-o cutie din lemn vechi si imperfect. Imperfect precum o poveste cu fat frumos si merele de aur al carei sfarsit nu-l mai stie nimeni.
Luminile imi vor tine de cald. Voi avea un pat si doua scaune. Voi avea un fotoliu in forma de scoica pe care il voi pune la fereastra. Va sta in fata unei mese simple de nuc, cu picioare inalte, pe care voi avea o masina de scris care nu functioneaza. Pentru inspiratie. A constant reminder. Voi avea zapada, multa, multa zapada. Nu voi mai avea 126 de perechi de pantofi, si nici 83 de genti. Tocurile usii de la dormitor vor fi roase si ingalbenite precum cartile cu povesti nemuritoare care vor ramane sa ma astepte acasa, la fel cum eu imi astept bunicii pe care inca-i visez ca ma intampina acasa cu bratele deschise. Voi avea o pisica maidaneza pe care o sa o iubesc doar un pic mai putin decat pe Yoda, si de care voi avea foarte mare grija. Voi avea plimbari lungi si infricosatoare, statistici alarmante, dureri de cap, strazi nesfarsite si intunecate precum camera mea de acasa. Vor fi zile lungi in care nu ma voi gandi deloc la povestile nemuritoare care zac pe rafturile bibliotecii de cires din holul prea luminat, cu gresie asortata si mereu atat, atat de calda. Voi avea o usa ferecata, iar la ferestre voi avea draperii inchise la culoare care sa tina strada afara atunci cand voi simti ca iubirea ce i-o port e prea mare, si ma istoveste. Nu voi avea discutii despre sentimentele mele, despre oamenii care au plecat, sau cei care au venit. Despre cei care au venit prea tarziu.
In Flushing, ca si in Marais, voi fi tot eu. Si va fi perfect. Asa.
Luminile imi vor tine de cald. Voi avea un pat si doua scaune. Voi avea un fotoliu in forma de scoica pe care il voi pune la fereastra. Va sta in fata unei mese simple de nuc, cu picioare inalte, pe care voi avea o masina de scris care nu functioneaza. Pentru inspiratie. A constant reminder. Voi avea zapada, multa, multa zapada. Nu voi mai avea 126 de perechi de pantofi, si nici 83 de genti. Tocurile usii de la dormitor vor fi roase si ingalbenite precum cartile cu povesti nemuritoare care vor ramane sa ma astepte acasa, la fel cum eu imi astept bunicii pe care inca-i visez ca ma intampina acasa cu bratele deschise. Voi avea o pisica maidaneza pe care o sa o iubesc doar un pic mai putin decat pe Yoda, si de care voi avea foarte mare grija. Voi avea plimbari lungi si infricosatoare, statistici alarmante, dureri de cap, strazi nesfarsite si intunecate precum camera mea de acasa. Vor fi zile lungi in care nu ma voi gandi deloc la povestile nemuritoare care zac pe rafturile bibliotecii de cires din holul prea luminat, cu gresie asortata si mereu atat, atat de calda. Voi avea o usa ferecata, iar la ferestre voi avea draperii inchise la culoare care sa tina strada afara atunci cand voi simti ca iubirea ce i-o port e prea mare, si ma istoveste. Nu voi avea discutii despre sentimentele mele, despre oamenii care au plecat, sau cei care au venit. Despre cei care au venit prea tarziu.
In Flushing, ca si in Marais, voi fi tot eu. Si va fi perfect. Asa.
2 comments:
nu uita de semineu' ce ti face umbra si de caldura basset ' ...
frumos scris. continua...am sa citesc
Post a Comment