Fii atent. Eram toti 3 in masina, pe bancheta din spate. Masina era alba, iar soferul nebun. Conducea cu 200 km/h dar numai eu eram ingrozita. Tu aveai parul mare si ondulat, iar eu il aveam strans intr-o coada smotocita. Ce mai, eram dezmatata. Si aveam un hanorac negru cu gluga, tu un tricou gri iar el unul alb, cu maneci foarte scurte si strans in jurul gatului. Parul lui era perfect aranjat, fascinant de drept si lucios in acelasi timp. Nu e corect, nu era corect nici atunci. Masina era mica si rotunda, cu o bancheta ingusta si joasa astfel incat genunchii ne erau prea sus. Foarte incomod, iti spun. El vorbea incontinuu, tu erai mut, iar eu ascultam cu mare atentie, ii sorbeam cuvintele. Pe tine nici nu prea te observam. Din cand in cand, la un viraj luat cu aceeasi viteza ametitoare, eram nevoita sa realizez ca esti si tu acolo. In stanga mea. El gesticula si vorbea tare, deranjant de tare.
Asculta in continuare. Jucase intr-un film si tot povestea despre asta. Era mare actor, si era laudaros si vulgar in toate felurile in care cineva poate fi vulgar. Soferul nu incetinea. Am uitat sa iti spun ca era noapte si batea vantul; nu foarte tare, dar indeajuns incat la viraje sa simtim. El trancanea incontinuu, tu facusei ochii mari si te uitai la el; nici nu stiu daca mai clipeai. Avea maini frumoase, cu incheieturi elegante si degete care parca alunecau pe aerul din jurul nostru in gesturi ample si teatrale care ne placeau la nebunie. Noi ne sufocam, dar el vorbea in continuare. Povestea despre afisul filmului, despre pozele care i se facusera pentru acesta, si noi uitam ca trebuia sa ajungem undeva. Ne holbam ca doi copii in magazinul cu jucarii. Si atunci am realizat ca e usor sa fii curva cuiva atunci cand persoana in cauza este un mare actor. Am ridicat din umeri si am zambit in sinea mea, fericita de revelatia avuta intr-o noapte cetoasa, intr-o masina mica si alba condusa de un nebun.
Dar a sunat telefonul, iar voi doi ati disparut. Probabil am reusit sa ies cumva dintre voi, sa nu imi mai fie atat de cald si sa respir cu adevarat din nou. Probabil masina nu mai era alba, iar eu nu am mai putut suporta.
Ce avem in comun eu si Jack Kerouac? Amandoi te-am visat pe tine. Si intr-o zi o sa avem amandoi o carte a viselor.
0 comments:
Post a Comment