Friday, July 31, 2009

Declaratie de dragoste

Mi-e dor de tine, Flavia, mi-e dor sa te vad urcand scarile alea interminabile din facultatea de istorie, in anul cand ne-au mutat acolo. Mai stii? Ce mai injuram tarandu-ne pe scarile aglomerate de 'fetite,' studente la istorie. Si ce ne mai mandream ca era doar "provizoriu." Mi-e dor sa te vad urcand scarile cu doua cafele fierbinti in mana, luate din pasaj de la Universitate, de la Gregory's. Ce buna era cafeaua aia! Pentru ca mi-o aduceai tu, asa cred. Si multumesc pentru Gnarls Barkley - nu cred ca as fi ascultat daca nu ma indemnai tu.

Mi-e dor de tine, Andra. Mi-e dor de discutiile noastre din masina, cand ma aduceai acasa pe straduta din spatele blocului, mi-e dor de grijile noastre, si nu stii cat ma bucur ca s-au terminat si rezolvat toate. Mi-e dor de glumele rautacioase pe care noi le consideram absolut indreptatite - si poate erau. Mi-e dor de parcul din spatele facultatii, mereu gol, inconjurat si sufocat de masini parcate care mai de care mai aberant.

Mi-e dor de tine, Emilian. Trebuie sa ne vedem mai des. Mi-e atat de dor de iarna aia in care am vorbit la telefon si am plans amandoi ca doi fraieri, cand ai iesit sa te plimbi si sa ingheti pe o banca. Nici nu mai conteaza de ce. Mi-e dor de Cismigiu, de proximitatea aia apasatoare, pe care nu stiam cum sa o gestionez. Mi-e dor de Antony ascultat prin telefon, la telefon, de teama aia stupida care ma cuprindea de fiecare data cand ma gandeam ca e posibil sa nu ma mai suni.

Mi-e dor de Oana si Catalin din Antena. Mi-e dor de diminetile in care atipeam la montaj cu Catalin, si Oana se amuza de inconstienta noastra. "Daca venea baba?!" Da, daca venea! Cata, mi-e dor de pizza pe care o face mama ta - ce buna era! Mai stii cand am facut schimb de mancare in grupul de langa sport? Haha, ce am mai ras in dimineata aia. Mi-e dor de intrerupatoarele din grup, pe care le apasam cu un ultim efort exact inainte de a-mi termina cafeaua. Nu suportam lumina aia, dar baba nu intelegea. Mai stii cum dormeam cu picioarele pe birou, chirciti in scaune, inveliti cu ce apucam? Profesionisti de televiziune, nu alta!
Carca, mi-e dor de tine, sa stii. Mi-e dor de momentele alea, la 5 dimineata, cand ne intalneam pe colt la mine, si tu aveai resursele sa-mi admiri cerceii, si sa faci misto de mine ca inca dormeam. Mi-e dor si de Ani, si cel mai dor imi este de dupa-amiezele cand plecam toate 3 in masina ta cu aer conditionat :D I'm an ass si nu ma pricep la a sta in legatura cu cineva daca persoana respectiva nu trage de mine. Si ai tras si tu cat ai putut... Oana, imi pare rau ca nu ne-am intalnit asa cum ar fi trebuit, imi pare nespus de rau.

Mi-e dor de Miha, si imi vine sa ma dau cu capul de pereti pentru ca nu m-am mobilizat/organizat astfel incat sa ne intalnim inainte de a pleca. Intr-un fel abia astept sa te intorci, sa iesim, sa radem, sa ne amintim, dar stiu ca pentru tine ar fi mai bine sa te intorci cat mai tarziu. Razvan - nu ne-am intalnit de la inmormantare si mi se strange stomacul cand ma gandesc ca ultima data cand ne-am vazut aveam amandoi lacrimi in ochi, si eu iti cautam privirea, privirea unui om pe care-l cunosc de cand ma cunosc pe mine. Mai tii minte in clasele mici cat te invidiam? Ti-am spus foarte tarziu, normal. Cum aveai numai 10, si intotdeauna stiai unde ajunsesem in text, si de unde trebuia sa citesti mai departe. Eu nu eram buna la citit pe sarite, nu puteam sa stau atenta nici de frica! Si ce frumos stateai in banca, mereu drept si cu privirea inainte. Nu te intorceai la colegii din spate, si scriai tot de pe tabla. Cand ne-am cunoscut mai bine, mi-am dat seama ca nu erai doar foarte destept, ci si demn, integru si foarte, foarte educat.

Inca mi-e dor de tine, Silvia, nu m-am putut obisnui cu plecarile tale desi au trecut atatia ani. Esti in continuare persoana care ma cunoaste si intelege cel mai bine. Esti, in acelasi timp, singura fiinta care nu m-a dezamagit. Ai simtit intotdeauna cand imi era mai greu, si ai stiut sa imi vii alaturi fara macar sa iti cer. Stiu ca daca te sun la 4 dimineata, o sa-mi fii alaturi si stiu ca si tu stii acelasi lucru despre mine. Fara tine si prietenia noastra din mezozoic nu stiu cum am fi trecut peste anumite momente. Prietenia noastra nu a insemnat aprobare din aia oarba si stupida; ne-am spus ce credeam in orice moment, chiar daca nu suna cel mai bine. Si poate ca tocmai asta ne-a tinut atatia ani. Mai stii cat misto ai facut de mine cand ti-am zis de Mihai? Si bine ai facut! Doamne, ce fiinta! O fi la fel de prost si acum? :)) Mai tii minte ziua aia cand au venit Radu, George, Mihai (si parca mai era cineva?) la mine si ne-am imbatat? Cand au mancat aia tot salamul si toata painea, si noi doua i-am zis lu' maica-mea ca "ne-a fost foame"? Si apoi am plecat in parc sa ne trezim de tot. Si mai tii minte cand mi-a venit factura aia imensa la telefon, si am venit la tine de dimineata sa plang? Si era si Red, care m-a consolat si m-a indemnat sa spun adevarul - adica sa-i arat mamei factura. Cat aveam, 12 ani? Parca asa. Si parca a fost ieri. Cum ne prefaceam ca dormim cand intra Red in camera! Hahaha, ce tari erau verile atunci. Si Bebe! Si Haiu! Misu :) Ma culcam seara nerabdatoare sa inceapa ziua urmatoare.

Nu-mi plac amintirile, nu-mi plac fotografiile vechi. Nu sunt o persoana nostalgica dar unii oameni merita sa-ti aduci aminte de ei oricand poti, anumite amintiri merita reluate, retraite si in final, stocate undeva in siguranta. Intotdeauna mi-a fost teama de uitare, poate si pentru ca eu am din plin aceasta "calitate."

Monday, July 27, 2009

"I'm gonna let you kill me"

Mi-e greu din nou sa ma ridic de langa tine si sa ies pe usa. Mi-e greu sa pasesc cand singura directie in care vreau sa ma indrept e canapeaua aia pe care stai intins uitandu-te fix in ochii mei bulbucati, tematori, mincinosi, inlacrimati, disperati si pierduti. Plusul canapelei te absoarbe aproape la fel de bine ca pielea mea arsa de soare, si de-asta sunt geloasa pe el, ca are parte de tine oricand vrea. Iti lipesti talpile de podeaua calda si te ridici. Vii spre mine cu pasi mici dar apasati, si ma apuci de mana. Iti simt venele pulsand. Venele nu mint.



There's a ghost in my mouth
And it talks in my sleep,
Wraps itself around my tongue,
As it softly speaks
then it walks, then it walks
then it walks with my legs

To Fall,
To Fall,
To Fall,
To Fall,
To Fall,
To Fall, at your feet.

Sunday, July 26, 2009

bruises on her thighs and red around her eyes

"Twenty years from now you will be more disappointed by the things you didn't do than by the ones you did do. So throw off the bowlines, sail away from the safe harbor. Catch the trade winds in your sails. Explore. Dream." - Mark Twain.

For now:



myspace
them

Saturday, July 25, 2009

Turn away, run away, turn away

Herman Dune e un duo francezo-elvetian foarte prietenos si accesibil. In general arata ca doi homelessi, dar din cand in cand gasesc cate un costum intr-o pubela prin California si mai au cate-o cantare. Mama, si ce cantari!

Piesa de mai jos este cover dupa slagarul Bronski Beat (si singurul, de altfel), adica aia trei englezoi blonzii very 80s, awkward and sick looking. Da, aia!



Mother will never understand
Why you had to leave
But love that you need
Will never be found at home
And the answers you seek
Will never be found at home
site official
bio @ wiki

Friday, July 24, 2009

Florence + the Machine

Blogspot ma saboteaza! Postul meu despre Florence + the Machine a disparut ca printr-o minune. What the fuck! Asa ca ma vad nevoita - spre disperarea unora :)) - sa revin. Azi vorbim DIN NOU despre Florence + the Machine si albumul lor Lungs (2009), unul dintre albumele alea care mi-au placut INTEGRAL inca de la prima ascultare. Cine o compara cu Kate Nash (care e chiar ok, dar...come on) inseamna ca nu a ascultat suficient SAU ca trebuie sa se programeze pentru un control amanuntit la ORList.



site oficial
wikipedia

Thursday, July 23, 2009

She's lost control

Sometimes things are so simple.

Wednesday, July 22, 2009

ten days of perfect tunes

Life is grand. And remember, kids:
If it seems too good to be true, then it really is.
Who's with me on this one?



superb! - heartbeats live on later...with jools holland, here

Si apropos de inimi si alte organe, am auzit (citit) o chestie foarte tare azi - culmea, la tv!. Pe Antena 3 difuzeaza imagini din orase ale lumii, inregistrate la aceeasi ora, impreuna cu ceva date - temperatura, umiditate, etc. si programul cultural pe ziua urmatoare, sau asa ceva. Este mereu ceva foarte scurt, ca o pauza in grila lor de programe. In fine, undeva in lume (parca in Australia) se joaca o piesa numita "Taste my blood" - mi se pare genial titlul. Ge-ni-al. Is it? Or am I just really exhausted?
A, si stiati ca exista o floare care se cheama "bleeding heart"? Wow, am I on a trivial roll, or what? Lame.

Monday, July 20, 2009

tonight

As vrea sa grabesti pasul inspre mine si azi, ca in seara aia. Vreau sa iti vezi picioarele cum ti-o iau inainte, sa zambesti la imposibilitatea de a te opri sau de a explica tot ceea ce se intampla. Sa nu gasesti cuvintele potrivite, sa nu stii, sa ma faci si pe mine sa uit. Vreau sa te indepartezi de tot in rest, si intre noi sa nu patrunda nici aerul. Vreau sa fim etans – sa simti ce simt eu, iar eu sa simt ce simti tu. Sa simt sangele cum alearga prin tine, cum isi face loc prin mine, prin spatiul din mintile noastre, cum se strecoara in toate organele, cum iti fierb tamplele si iti pulseaza fiecare vena. Vreau sa iti pui mainile pe mine si sa ma tragi abrupt, hotarat, violent, la tine. Nu vreau sa ma mangai, vreau sa ma strangi, vreau sa ma doara, sa te doara si pe tine durerea mea. Vreau sa nu-mi spui, sa nu-mi spui asa cum numai tu stii sa nu imi spui, sa nu incapa cuvinte goale si rasuflate. Mereu mai sus, si mai sus, pana in punctul in care ne intalnim dincolo de noi. Sa transpiri pe umerii mei si sa te stergi cu mainile mele, sa aluneci si apoi sa vibrezi din nou la aceeasi tonalitate perfecta.

Nu vreau sa cred, nu vreau sa ma gandesc la ce nu a fost, la ce nu este. In fata ta a ramas doar chemarea aia, singura care conteaza pana la urma intre noi doi. Vreau sa pulsam unul intr-altul, sa ne lipim si sa nu ne fie teama sa zacem asa, inafara timpului. Intre noi nu a patruns oricum niciodata timpul, clipa, notiunea aia apasatoare de temporalitate, de cronologie care nu face decat sa te impinga la decizii stupide, luate numai pentru a le lua. Nu vreau sa ne ferim, vreau sa fim asa cum suntem atunci cand suntem doar noi doi, nemijlocit, fara intermediari care sa dilueze esenta, sa ne indeparteze de nucleu, chiar daca nucleul asta e lichid. Vreau sa te lasi in mainile mele, sa cobori si sa urci ritmat, si apoi sa ma inveti si pe mine cum sa ma predau la fel de frumos si de complet.

Sunday, July 19, 2009

Tomorrow we'll be free

Da, stiu, ma repet. Asta e.




Come along it is the break of day
Surely now, you'll have some things to say
It's not the time for telling tales on me

So come along, it wont be long
'Til we return happy
Shut your eyes, there are no lies
In this world we call sleep
Let's desert this day of hurt
Tomorrow we'll be free

Let's not fight I'm tired can't we just sleep tonight
Don't turn away it's just there's nothing left here to say
Turn around I know we're lost but soon we'll be found

Well it's been rough but we'll be just fine
Work it out yeah we'll survive
You mustn't let a few bad times dictate

So come along, it wont be long
'Til we return happy
Shut your eyes, there are no lies
In this world we call sleep
Let's desert this day of work
Tomorrow we'll be free

Let's not fight I'm tired can't we just sleep tonight
Don't turn away it's just there's nothing left here to say
Turn around I know we're lost but soon we'll be found

Saturday, July 18, 2009

everyone will tell you there's no place to hide

Friday, July 17, 2009

Aqualung

(photo: wiki)

Aqualung este proiectul lui Matt Hales, un englez de 30si ceva de ani care si-a luat numele "de scena" de la un album Jethro Tull, si care a colaborat, printre altii, cu Tom McRae. De altfel, desi n-am ascultat mult, muzica lui imi aminteste intr-o oarecare masura de Tom, iar piesa asta mi se pare cu adevarat notabila.
Nota: A se asculta tare.



aqualung official site

Friday, July 10, 2009

my dreams pulled me from the ground

Stau in picioare langa fereastra. Ca un om care a pierdut pentru o clipa controlul, ma departez cu un pas minuscul, aproape insesizabil, de marginea scorojita a pervazului, si ma rusinez de propriile-mi ganduri inguste, strambe, si nedrepte. E bine ca uneori sa iti tii respiratia pana te colorezi in violet. Vi-o-let. Ce culoare! Senzatia de sufocare imi reda controlul, ma face sa realizez ca niste cuvinte spuse intr-o clipa de disperare, o apropiere inchipuita de un mister nedeslusit, nu schimba nimic. La finalul zilei, sunt tot eu, cu mine.

El e colorat in toate culorile imaginabile. Nu reusesti sa distingi culoarea predominanta, desi nu e schimbator asa cum sunt eu. Oricum, paralela e nefericita, iar el nu e violet. E speriat desi nu vrea sa recunoasca. Nu mai e copil desi copilaria-i convine cel mai mult pentru ca acolo-i sunt tolerate capriciile. Nu e sigur pe el, dar vrea sa para. Nu e indragostit, desi iubirea a devenit cel mai usor de mimat, si in acelasi timp, de accesat. Nu e fericit si culmea, nici nu-si doreste - poate ca asta e singurul punct comun.

Si-n ciuda aparentelor, nu el este protagonistul acestui post, EU sunt.

Wednesday, July 8, 2009

Visine fara samburi



Moon River, wider than a mile,
I'm crossing you in style some day.
Oh, dream maker, you heart breaker,
wherever you're going I'm going your way.
Two drifters off to see the world.
There's such a lot of world to see.
We're after the same rainbow's end--
waiting 'round the bend,
my huckleberry friend,
Moon River and me.

Tu, eu, o cadenta imperfecta in care ne regasim de fiecare data. Mai mult, si mai mult. Un ritm de origine extraterestra, venit de nicaieri, fara directie si fara scop. Tu, eu, mirajul necunoasterii, al necunoscutului, al nefiintei, al tuturor cuvintelor nematerializate, plescaite, inghitite, regurgitate, soptite, intarziate, infranate si la final, infrante. Multe idei pasate de la unul la altul intr-un mod mereu surprinzator, electric, frumos. Fericirea mea copilareasca, ideile care ma tin in viata, dar tu stii deja asta. O apropiere nevinovata, dar care devine repede toxica. Reguli nescrise, neintelese, scrise pe foi arse ne dicteaza cine suntem si ce ar trebui sa spunem. Cum ar trebui sa ne purtam unul cu altul, cum si mai ales, ce ar trebui sa ne spunem. In lipsa curajului si a substantei, ne ghidam dupa ele. Aproape de bunavoie. Aproape, iar cuvantul magic. Hai acasa si fa-mi compot.

Compot de visine, apa rece ca gheata, formule magice si iasomie.

Saturday, July 4, 2009

Despre cum poti sa iubesti si asfaltul

In jurul meu sunt corpuri din care iti vine sa musti. Primul impuls este sa te apropii, si sa iti infigi cu hotarare dintii in carnea tare, fibroasa, goala din fata ochilor tai. Lentoarea cu care se misca pe pavajul mozaicat al strazilor este singurul factor care te ajuta sa eviti canibalismul. Sunete necoapte, primare, vuietul unui oras la marginea caruia zace marea, tarmuita de statuia lui Columb, intors victorios dupa marea descoperire. O mare clara, frumoasa, presarata cu scoici maruntite si nisip atat de fierbinte incat provoaca basici neavizatilor care vor sa strabata desculti intreaga plaja. Plaja ingusta, cu nisip fin, inchis la culoare, batut cu picioarele de mii si mii de talpi disperate sa ajunga la apa. Mirajul unui vis care pare sa devina realitate cu cat privesti mai mult, si iti ridici fruntea spre cer. Si aici curajul e cuvantul de ordine, pentru ca nu e usor sa asisti la o asemenea materializare, si sa nu te legi cu lanturi de pontonul ars de soare care te imbie sa ramai. Pentru totdeauna.

Pana si asteptarea lunga, insingurata, intr-un hangar cu lumini si scaune a la Starck, rosii, e absolut suportabila pentru ca serveste un scop nobil, mai ales cand langa picioarele tale dorm doi brazilieni epuizati, bruneti, inveliti in proasoape de plaja, cu nisipul uscat pe gambe. Rio, 11.30 - mai au timp sa doarma. Instinctiv, imi trec si eu mana pe gambe, si simt particulele abrazive, complet uscate si infipte in carnea rosiatica, elementul cheie in ecuatia asteptarii. E mai usor cand gasesti punctul in comun, clipa in care miscarile au coincis, iar gandurile s-au lansat pe aceeasi orbita. Pe scaunul de langa mine se odihneste Springsteen, zambind de pe coperta unui Rolling Stone pe care il citesc cu o religiozitate greu de exprimat. E un fel de ritual, o experienta mistica, prin urmare, imposibil de explicat sau descris. Dupa anumite momente de perfectiune, parca viata se umple de sensuri. Nu sens, ci sensuri - e o distinctie absolut necesara. Sunt clipirile care conteaza.