In jurul meu sunt corpuri din care iti vine sa musti. Primul impuls este sa te apropii, si sa iti infigi cu hotarare dintii in carnea tare, fibroasa, goala din fata ochilor tai. Lentoarea cu care se misca pe pavajul mozaicat al strazilor este singurul factor care te ajuta sa eviti canibalismul. Sunete necoapte, primare, vuietul unui oras la marginea caruia zace marea, tarmuita de statuia lui Columb, intors victorios dupa marea descoperire. O mare clara, frumoasa, presarata cu scoici maruntite si nisip atat de fierbinte incat provoaca basici neavizatilor care vor sa strabata desculti intreaga plaja. Plaja ingusta, cu nisip fin, inchis la culoare, batut cu picioarele de mii si mii de talpi disperate sa ajunga la apa. Mirajul unui vis care pare sa devina realitate cu cat privesti mai mult, si iti ridici fruntea spre cer. Si aici curajul e cuvantul de ordine, pentru ca nu e usor sa asisti la o asemenea materializare, si sa nu te legi cu lanturi de pontonul ars de soare care te imbie sa ramai. Pentru totdeauna.Pana si asteptarea lunga, insingurata, intr-un hangar cu lumini si scaune a la Starck, rosii, e absolut suportabila pentru ca serveste un scop nobil, mai ales cand langa picioarele tale dorm doi brazilieni epuizati, bruneti, inveliti in proasoape de plaja, cu nisipul uscat pe gambe. Rio, 11.30 - mai au timp sa doarma. Instinctiv, imi trec si eu mana pe gambe, si simt particulele abrazive, complet uscate si infipte in carnea rosiatica, elementul cheie in ecuatia asteptarii. E mai usor cand gasesti punctul in comun, clipa in care miscarile au coincis, iar gandurile s-au lansat pe aceeasi orbita. Pe scaunul de langa mine se odihneste Springsteen, zambind de pe coperta unui Rolling Stone pe care il citesc cu o religiozitate greu de exprimat. E un fel de ritual, o experienta mistica, prin urmare, imposibil de explicat sau descris. Dupa anumite momente de perfectiune, parca viata se umple de sensuri. Nu sens, ci sensuri - e o distinctie absolut necesara. Sunt clipirile care conteaza.
0 comments:
Post a Comment