Stau in picioare langa fereastra. Ca un om care a pierdut pentru o clipa controlul, ma departez cu un pas minuscul, aproape insesizabil, de marginea scorojita a pervazului, si ma rusinez de propriile-mi ganduri inguste, strambe, si nedrepte. E bine ca uneori sa iti tii respiratia pana te colorezi in violet. Vi-o-let. Ce culoare! Senzatia de sufocare imi reda controlul, ma face sa realizez ca niste cuvinte spuse intr-o clipa de disperare, o apropiere inchipuita de un mister nedeslusit, nu schimba nimic. La finalul zilei, sunt tot eu, cu mine.
El e colorat in toate culorile imaginabile. Nu reusesti sa distingi culoarea predominanta, desi nu e schimbator asa cum sunt eu. Oricum, paralela e nefericita, iar el nu e violet. E speriat desi nu vrea sa recunoasca. Nu mai e copil desi copilaria-i convine cel mai mult pentru ca acolo-i sunt tolerate capriciile. Nu e sigur pe el, dar vrea sa para. Nu e indragostit, desi iubirea a devenit cel mai usor de mimat, si in acelasi timp, de accesat. Nu e fericit si culmea, nici nu-si doreste - poate ca asta e singurul punct comun.
El e colorat in toate culorile imaginabile. Nu reusesti sa distingi culoarea predominanta, desi nu e schimbator asa cum sunt eu. Oricum, paralela e nefericita, iar el nu e violet. E speriat desi nu vrea sa recunoasca. Nu mai e copil desi copilaria-i convine cel mai mult pentru ca acolo-i sunt tolerate capriciile. Nu e sigur pe el, dar vrea sa para. Nu e indragostit, desi iubirea a devenit cel mai usor de mimat, si in acelasi timp, de accesat. Nu e fericit si culmea, nici nu-si doreste - poate ca asta e singurul punct comun.
Si-n ciuda aparentelor, nu el este protagonistul acestui post, EU sunt.
0 comments:
Post a Comment