Associated Press, source hereWednesday, August 26, 2009
Monday, August 24, 2009
Candy
Thursday, August 20, 2009
Wednesday, August 19, 2009
I know I'm still right here/And I know here is still nowhere
Postul asta este despre tot si despre nimic. S-au intamplat atat de multe in ultimele zile, iar eu sunt din ce in ce mai obosita si mai dezarmata. Tu stii, dar stii si tu, ca si mine, ca nu este suficient. Daca privesti adanc in toata situatia asta vei vedea ca nu avem o iesire cu care sa putem trai dupa aceea. Sunt multe usi, dar nu duc nicaieri. Oricum ne-am rasuci, oricate usi am deschide, altele, multe, se inchid. Unele lucruri nu se pot rezolva doar pentru ca ne dorim. Intre noi cuvintele si-au pierdut din semnificatii, e una dintre putinele ocazii in viata mea cand simt ca niste cuvinte nu pot ilustra ceea ce gandesc si imaginile care mi se succed prin fata ochilor cand ma gandesc la tine. Ti-am spus si tie, poate ca daca as fi in exterior, as privi altfel situatia asta, si as pune o intrebare retorica de genul, "dar ce e asa greu?" dar eu nu sunt in exterior. Din exterior nu as constientiza ca unele sacrificii se pot face, dar dupa ele nu mai vine viata, ci o prelungire a agoniei pe care o simti cand intervine renuntarea aia mare despre care vorbeam intr-un post anterior. Sacrificiile nu sunt greu de facut pentru ca pana la urma vorbim de un moment, o clipa in care totul pare (mai) simplu, in care ti se pare ca ti s-au deschis larg ochii, si ca intr-adevar poti face lucrurile asa cum vrei. In realitate, noi doi am vazut cel mai bine ca lucrurile nu stau chiar asa.
In alta ordine de idei, imi vine in minte un vers dintr-o piesa veche, pe care o ascultam frenetic in adolescenta, genul ala de '90s rock ballad care era pe primele locuri in topuri, dar era totusi respectabila. (Imi amintesc cat ii placea lui Vali in liceu!) Iris de la Goo Good Dolls. Nenea ala zicea cam asa, "when everything feels like a movie, you bleed just to know you're alive." Nu prea am inteles la vreme aia ce insemna, suna bine si atat. Probabil ca nici acum nu inteleg cu adevarat, pentru ca in fond fiecare extrage inteles de unde si cum ii convine. Zilele astea au fost ca un film, pe alocuri thriller, uneori horror, dar in majoritatea timpului, o comedie neagra. Si am avut o revelatie vorbind cu Bogdanel la telefon: cacatul zboara in jurul nostru, nu exista nicio logica, niciun sens ascuns in toate mizeriile care ni se intampla, totul e random. Nu exista nici macar noroc, sau o coada la care stam toti pentru a fi improscati cu rahat. Rahatul zboara, e in miscare continua si uneori te loveste. Din senin. Fara logica. Fara inteles. Fara "de ce" sau "de ce eu."
De ce nu tu? De ce nu eu?
In alta ordine de idei, imi vine in minte un vers dintr-o piesa veche, pe care o ascultam frenetic in adolescenta, genul ala de '90s rock ballad care era pe primele locuri in topuri, dar era totusi respectabila. (Imi amintesc cat ii placea lui Vali in liceu!) Iris de la Goo Good Dolls. Nenea ala zicea cam asa, "when everything feels like a movie, you bleed just to know you're alive." Nu prea am inteles la vreme aia ce insemna, suna bine si atat. Probabil ca nici acum nu inteleg cu adevarat, pentru ca in fond fiecare extrage inteles de unde si cum ii convine. Zilele astea au fost ca un film, pe alocuri thriller, uneori horror, dar in majoritatea timpului, o comedie neagra. Si am avut o revelatie vorbind cu Bogdanel la telefon: cacatul zboara in jurul nostru, nu exista nicio logica, niciun sens ascuns in toate mizeriile care ni se intampla, totul e random. Nu exista nici macar noroc, sau o coada la care stam toti pentru a fi improscati cu rahat. Rahatul zboara, e in miscare continua si uneori te loveste. Din senin. Fara logica. Fara inteles. Fara "de ce" sau "de ce eu."
De ce nu tu? De ce nu eu?
And the clouds keep rolling on in:
Thursday, August 13, 2009
Fly me to the moon
S-a asternut tacerea intre noi, si e inca mai apasatoare decat ma gandeam ca va fi. De fapt, multe lucruri mi-au depasit asteptarile. Spre exemplu, dorul de vocea ta. Ma paralizeaza.Respiratia ta, felul in care ma asculti cand povestesc toate prostiile, cuvintele pe care le spui zambind - imi dau seama si zambesc si eu negresit de fiecare data. Nu e vorba despre ce "trebuie," ci despre ce si cat pot sa fac. Stiu ca tu nu intelegi frica, si te invidiez nespus pentru asta. Vom trece si peste asta, tot in paralel, si poate la final vom fi alti oameni, dar orice s-ar intampla, tot departe vom fi. Acum si Gershwin e tot al tau. Ti se potriveste. Iar asta e a mea.
Monday, August 10, 2009
So call me by my name
Am mai stat aici, pe podeaua asta. N-am dormit bine in ultima vreme. N-am gandit drept. Nu am spus adevarul. Nu am negociat. Nu am lasat de la mine. Nu te-am facut sa simti. Nu ti-am trimis cate mesaje as fi vrut. Nu te-am vazut. Nu te-am sunat. Nu ti-am spus. Nu te-am luat de mana. Timp irosit.
I hate him so! but we can make an exception:
I hate him so! but we can make an exception:
Saturday, August 8, 2009
On love
Oamenii nu sufera din dragoste, ci din egocentrism. Poti sa notezi asta.
Oamenii cred ca daca ei iubesc (si/sau sunt iubiti), totul trebuie sa mearga PERFECT. Daca este impartasita, iubirea trebuie sa fie implinita, si de cele mai multe ori asta nu se intampla pe loc, sau necesita ceva eforturi, si de-aici rezulta "suferinta." Ei bine, nu e asa. Si nu mi-am dat eu seama datorita inteligentei mele sclipitoare (aia ma ajuta in alte privinte), ci datorita vietii, oricat de banal ar suna asta. Uneori trebuie sa iesi din tine si sa te privesti biiiine de tot pana cand realizezi cat de penibil poti sa ajungi, si ca rugile tale adresate cerului nu-si vor gasi niciodata ecou favorabil nu (numai) pentru ca nu exista nimic SUS, ci pentru ca nu merita. Unde dracu scrie ca daca iubim totul trebuie sa "iasa bine"?
Daca iubesti, iesi din tine, rupe lanturile pe care nici nu le mai vezi, termina cu scuzele, fa ce trebuie facut, ce stii si tu foarte bine ca trebuie facut. Daca iubesti, lupta ca atunci cand ai lupta pentru propria supravietuire. Loveste, musca, injura, dar nu te da batut pentru ca iubirea poate incepe doar dupa ce te-ai cucerit pe tine.
Daca nu poti face toate astea inseamna ca nu iti doresti cu adevarat, sau nu iti doresti cu persoana respectiva. Am citit undeva - acum o mie de ani - ca "orice mare iubire cere o mare renuntare" (mai precis, in cartea "Printre randuri" a lui Liviu Damian - check it out). Cred cu tarie in chestia asta. Provocarea insa nu este renuntarea in sine, ci travaliul de a o identifica si a o recunoaste. Nicio mare iubire nu s-a construit pe "calea de mijloc," pe "caldut," pe "cu timpul..." sau "candva." Marea iubire e prezent, nu trecut, nu viitor. Si ca tot veni vorba de timp, nu aduce anul ce aduce clipa.
Think about it.
Oamenii cred ca daca ei iubesc (si/sau sunt iubiti), totul trebuie sa mearga PERFECT. Daca este impartasita, iubirea trebuie sa fie implinita, si de cele mai multe ori asta nu se intampla pe loc, sau necesita ceva eforturi, si de-aici rezulta "suferinta." Ei bine, nu e asa. Si nu mi-am dat eu seama datorita inteligentei mele sclipitoare (aia ma ajuta in alte privinte), ci datorita vietii, oricat de banal ar suna asta. Uneori trebuie sa iesi din tine si sa te privesti biiiine de tot pana cand realizezi cat de penibil poti sa ajungi, si ca rugile tale adresate cerului nu-si vor gasi niciodata ecou favorabil nu (numai) pentru ca nu exista nimic SUS, ci pentru ca nu merita. Unde dracu scrie ca daca iubim totul trebuie sa "iasa bine"?
Daca iubesti, iesi din tine, rupe lanturile pe care nici nu le mai vezi, termina cu scuzele, fa ce trebuie facut, ce stii si tu foarte bine ca trebuie facut. Daca iubesti, lupta ca atunci cand ai lupta pentru propria supravietuire. Loveste, musca, injura, dar nu te da batut pentru ca iubirea poate incepe doar dupa ce te-ai cucerit pe tine.
Daca nu poti face toate astea inseamna ca nu iti doresti cu adevarat, sau nu iti doresti cu persoana respectiva. Am citit undeva - acum o mie de ani - ca "orice mare iubire cere o mare renuntare" (mai precis, in cartea "Printre randuri" a lui Liviu Damian - check it out). Cred cu tarie in chestia asta. Provocarea insa nu este renuntarea in sine, ci travaliul de a o identifica si a o recunoaste. Nicio mare iubire nu s-a construit pe "calea de mijloc," pe "caldut," pe "cu timpul..." sau "candva." Marea iubire e prezent, nu trecut, nu viitor. Si ca tot veni vorba de timp, nu aduce anul ce aduce clipa.
Think about it.
Tuesday, August 4, 2009
On adulthood
In ultimele luni am incercat sa imi schimb complet viata, si dintr-un anumit punct de vedere, am facut-o. Nu sunt alt om, nu am facut descoperiri epocale si nu am intelepciune de impartit cu nimeni. Nu vreau sa vorbesc niciodata despre maturitate. E respingator. Cineva foarte apropiat imi spunea ca daca maturitatea e cocleala, nu merita. Si adevarul asta e. Nu merita. (Apoi mi-a explicat foarte plastic in ce consta "cocleala" - metalul cocleste si nu mai are clinchet frumos). Dar pot sa spun cu toata sinceritatea ca am constientizat unele lucruri, desigur lucruri care mi se aplica doar mie. Nu as indrazni niciodata sa sugerez altceva, asadar nu sunt adevaruri general valabile (daca ar exista asa ceva).
Am descoperit cu stupoare ca potriveala aia pe care o cautam fara sa-mi dau seama, toate lucrurile alea care mi se fixasera aparent peste noapte in minte chiar exista! Compatibilitatea aia suprinzatoare, rasarita parca de nicaieri, ganduri convergente, idei furate si impartasite apoi concomitent, tinerea de minte venita din neant, toate astea exista, sunt reale si se pot intampla. Acestea fiind spuse, mai departe de asta nu iti garanteaza nimeni nimic. Cineva imi spunea zilele trecute ca viata e frumoasa tocmai pentru ca nu exista garantii, ci doar surprize. Ei bine, toata lumea stie ca mie nu prea-mi plac surprizele, poate si din cauza faptului ca nu sunt o persoana optimista, si focalizand mereu raul, iti cam doresti ca macar in majoritatea cazurilor acesta sa fie previzibil. Nu traiesc cu sentimentul ala stupid al "destinului implacabil," din contra, cred ca multe lucruri ti se modeleaza deasupra capului, fara sa stii, in functie de gandurile care-ti populeaza capsorul. Revenind la potriveala... Nefiind garantii, se poate duce totul pe apa sambetei la fel ca si cea mai nepotrivita legatura. Oamenii nepotriviti razbesc poate tocmai pentru ca nepotrivirea asta ii ajuta, ii tine alerti si-i face mai puternici cu exteriorul. Nici nu ma refer aici la un sentiment anume, poate fi prietenie, iubire, sex, orice. In lipsa altora, potriveala nu prea valoreaza nimic. Am cautat potriveala cu o sete de nedescris ca sa aflu ca de fapt nu-i pasa nimanui cu exceptia mea.
O decizie devine adulta in momentul in care optiunile sunt relativ egale. Cand una e dramatic superioara (chiar daca nu mai usoara), atunci nu mai e vorba de nimic "adult." Si mai mult, cand iti dai seama ca nu vrei sa alegi pentru ca nu vrei sa iti asumi o anumita situatie (din varii motive) sau ca pur si simplu le vrei pe amandoua (pentru ca "ti se cuvin"), esti copil. Eu m-am trezit exact in aceasta situatie. Cand ai de ales intre, sa spunem, doua situatii de viata care ofera si avantaje si dezavantaje - in cazul meu, intre doua spatii locative :D - vine momentul in care sentimentul ala ca ti se strange stomacul trebuie sa dispara. Am descoperit importanta "compromisului" despre care mi se tot vorbea, dar tot nu o inteleg complet si prin urmare, nu o stapanesc deloc. Insa am gasit raspunsul la intrebarea mea obsesiva, "ce rost are daca nu te face fericit?" Uneori e nevoie de o alegere pentru a merge mai departe si a incerca sa faci ordine. In primul rand cu tine. Daca pendulezi perpetuu, nu gasesti momentul ala PLICTICOS dar NECESAR de stabilitate in care sa iti vezi viata asa cum este. Fara imaginea asta absolut infricosatoare "de ansamblu" eu nu am putut sa vad ce durea cel mai mult. Daca reusesti sa elimini scuzele, mi se pare ca ai sanse reale de a lua o DECIZIE.
Dorul si lipsa nu sunt sentimente dureroase. Chiar deloc. Daca inveti sa le "manageriezi" corect, sunt la fel de suportabile precum o zi prea calduroasa de care ne plangem toti, dar din cauza careia nu se sinucide nimeni. Mai mult, realizez cu stupoare ca oamenii care inca sunt in viata mea nu sunt responsabili pentru cei care s-au pierdut pe drum. O prietenie nu o mananca pe alta. Am mai realizat, pe aceleasi coordonate, ca fericirea e ceva cu care te nasti, ca ochii albastri de exemplu. Poti purta lentile dar intotdeauna te vei simti fals, si chiar asa vei fi. Happiness is overrated anyway. Si ce e mai rau, pretul nu merita. Se poate trai foarte bine si fara.
Nu in ultimul rand, ura e parte din viata, si trebuie imbratisata, si aici nu vorbesc despre a uri un om, a tine ranchiuna, a nu trece peste. Vorbesc despre inversunare, despre spume la gura de nervi, de toate lucrurile pe care din cand in cand e bine sa le lasi sa-ti manance din viata tocmai pentru a vedea ce e important pentru tine. Cine spune ca nu uraste, mananca rahat. Cu lingura. Ura insa nu e ceva atat de maret cum inveti cand esti mic. Ura nu e un bau bau care vine noaptea peste tine si nu te lasa sa dormi. Ura nu e neaparat ceva distructiv decat daca-i permiti sa penetreze toate coltisoare, si sa intre in spatiul ala vital pe care-l imparti tu cu tine. Acolo ura nu are ce cauta. In rest, ura te face sa te dezmeticesti, sa mergi mai departe, iti ofera o scuza viabila atunci cand ai nevoie de una pentru a decide, te poate proteja in unele cazuri, si-n altele, de multe ori cheie, face exact opusul: te scoate din zona de confort si te arunca exact acolo unde trebuie sa fii: in valuri. Si dupa ce valurile de rahat au trecut, mirosi urat, esti incruntat si sifonat, dar tot ura te ridica de la pamant, iti da doua peste ceafa si iti arata ca asa nu e bine. Sentimentele alea odioase "de mijloc" nu te imping la nimic. Te tin in loc si ajungi sa crezi ca e bine si-asa, ca pana la urma, tot aia e. Nu e tot aia. Totul conteaza, de-asta nu ti-ai taiat venele.
Am descoperit cu stupoare ca potriveala aia pe care o cautam fara sa-mi dau seama, toate lucrurile alea care mi se fixasera aparent peste noapte in minte chiar exista! Compatibilitatea aia suprinzatoare, rasarita parca de nicaieri, ganduri convergente, idei furate si impartasite apoi concomitent, tinerea de minte venita din neant, toate astea exista, sunt reale si se pot intampla. Acestea fiind spuse, mai departe de asta nu iti garanteaza nimeni nimic. Cineva imi spunea zilele trecute ca viata e frumoasa tocmai pentru ca nu exista garantii, ci doar surprize. Ei bine, toata lumea stie ca mie nu prea-mi plac surprizele, poate si din cauza faptului ca nu sunt o persoana optimista, si focalizand mereu raul, iti cam doresti ca macar in majoritatea cazurilor acesta sa fie previzibil. Nu traiesc cu sentimentul ala stupid al "destinului implacabil," din contra, cred ca multe lucruri ti se modeleaza deasupra capului, fara sa stii, in functie de gandurile care-ti populeaza capsorul. Revenind la potriveala... Nefiind garantii, se poate duce totul pe apa sambetei la fel ca si cea mai nepotrivita legatura. Oamenii nepotriviti razbesc poate tocmai pentru ca nepotrivirea asta ii ajuta, ii tine alerti si-i face mai puternici cu exteriorul. Nici nu ma refer aici la un sentiment anume, poate fi prietenie, iubire, sex, orice. In lipsa altora, potriveala nu prea valoreaza nimic. Am cautat potriveala cu o sete de nedescris ca sa aflu ca de fapt nu-i pasa nimanui cu exceptia mea.
O decizie devine adulta in momentul in care optiunile sunt relativ egale. Cand una e dramatic superioara (chiar daca nu mai usoara), atunci nu mai e vorba de nimic "adult." Si mai mult, cand iti dai seama ca nu vrei sa alegi pentru ca nu vrei sa iti asumi o anumita situatie (din varii motive) sau ca pur si simplu le vrei pe amandoua (pentru ca "ti se cuvin"), esti copil. Eu m-am trezit exact in aceasta situatie. Cand ai de ales intre, sa spunem, doua situatii de viata care ofera si avantaje si dezavantaje - in cazul meu, intre doua spatii locative :D - vine momentul in care sentimentul ala ca ti se strange stomacul trebuie sa dispara. Am descoperit importanta "compromisului" despre care mi se tot vorbea, dar tot nu o inteleg complet si prin urmare, nu o stapanesc deloc. Insa am gasit raspunsul la intrebarea mea obsesiva, "ce rost are daca nu te face fericit?" Uneori e nevoie de o alegere pentru a merge mai departe si a incerca sa faci ordine. In primul rand cu tine. Daca pendulezi perpetuu, nu gasesti momentul ala PLICTICOS dar NECESAR de stabilitate in care sa iti vezi viata asa cum este. Fara imaginea asta absolut infricosatoare "de ansamblu" eu nu am putut sa vad ce durea cel mai mult. Daca reusesti sa elimini scuzele, mi se pare ca ai sanse reale de a lua o DECIZIE.
Dorul si lipsa nu sunt sentimente dureroase. Chiar deloc. Daca inveti sa le "manageriezi" corect, sunt la fel de suportabile precum o zi prea calduroasa de care ne plangem toti, dar din cauza careia nu se sinucide nimeni. Mai mult, realizez cu stupoare ca oamenii care inca sunt in viata mea nu sunt responsabili pentru cei care s-au pierdut pe drum. O prietenie nu o mananca pe alta. Am mai realizat, pe aceleasi coordonate, ca fericirea e ceva cu care te nasti, ca ochii albastri de exemplu. Poti purta lentile dar intotdeauna te vei simti fals, si chiar asa vei fi. Happiness is overrated anyway. Si ce e mai rau, pretul nu merita. Se poate trai foarte bine si fara.
Nu in ultimul rand, ura e parte din viata, si trebuie imbratisata, si aici nu vorbesc despre a uri un om, a tine ranchiuna, a nu trece peste. Vorbesc despre inversunare, despre spume la gura de nervi, de toate lucrurile pe care din cand in cand e bine sa le lasi sa-ti manance din viata tocmai pentru a vedea ce e important pentru tine. Cine spune ca nu uraste, mananca rahat. Cu lingura. Ura insa nu e ceva atat de maret cum inveti cand esti mic. Ura nu e un bau bau care vine noaptea peste tine si nu te lasa sa dormi. Ura nu e neaparat ceva distructiv decat daca-i permiti sa penetreze toate coltisoare, si sa intre in spatiul ala vital pe care-l imparti tu cu tine. Acolo ura nu are ce cauta. In rest, ura te face sa te dezmeticesti, sa mergi mai departe, iti ofera o scuza viabila atunci cand ai nevoie de una pentru a decide, te poate proteja in unele cazuri, si-n altele, de multe ori cheie, face exact opusul: te scoate din zona de confort si te arunca exact acolo unde trebuie sa fii: in valuri. Si dupa ce valurile de rahat au trecut, mirosi urat, esti incruntat si sifonat, dar tot ura te ridica de la pamant, iti da doua peste ceafa si iti arata ca asa nu e bine. Sentimentele alea odioase "de mijloc" nu te imping la nimic. Te tin in loc si ajungi sa crezi ca e bine si-asa, ca pana la urma, tot aia e. Nu e tot aia. Totul conteaza, de-asta nu ti-ai taiat venele.
Subscribe to:
Posts (Atom)
