Mi-e dor de tine, Flavia, mi-e dor sa te vad urcand scarile alea interminabile din facultatea de istorie, in anul cand ne-au mutat acolo. Mai stii? Ce mai injuram tarandu-ne pe scarile aglomerate de 'fetite,' studente la istorie. Si ce ne mai mandream ca era doar "provizoriu." Mi-e dor sa te vad urcand scarile cu doua cafele fierbinti in mana, luate din pasaj de la Universitate, de la Gregory's. Ce buna era cafeaua aia! Pentru ca mi-o aduceai tu, asa cred. Si multumesc pentru Gnarls Barkley - nu cred ca as fi ascultat daca nu ma indemnai tu.
Mi-e dor de tine, Andra. Mi-e dor de discutiile noastre din masina, cand ma aduceai acasa pe straduta din spatele blocului, mi-e dor de grijile noastre, si nu stii cat ma bucur ca s-au terminat si rezolvat toate. Mi-e dor de glumele rautacioase pe care noi le consideram absolut indreptatite - si poate erau. Mi-e dor de parcul din spatele facultatii, mereu gol, inconjurat si sufocat de masini parcate care mai de care mai aberant.
Mi-e dor de tine, Emilian. Trebuie sa ne vedem mai des. Mi-e atat de dor de iarna aia in care am vorbit la telefon si am plans amandoi ca doi fraieri, cand ai iesit sa te plimbi si sa ingheti pe o banca. Nici nu mai conteaza de ce. Mi-e dor de Cismigiu, de proximitatea aia apasatoare, pe care nu stiam cum sa o gestionez. Mi-e dor de Antony ascultat prin telefon, la telefon, de teama aia stupida care ma cuprindea de fiecare data cand ma gandeam ca e posibil sa nu ma mai suni.
Mi-e dor de Oana si Catalin din Antena. Mi-e dor de diminetile in care atipeam la montaj cu Catalin, si Oana se amuza de inconstienta noastra. "Daca venea baba?!" Da, daca venea! Cata, mi-e dor de pizza pe care o face mama ta - ce buna era! Mai stii cand am facut schimb de mancare in grupul de langa sport? Haha, ce am mai ras in dimineata aia. Mi-e dor de intrerupatoarele din grup, pe care le apasam cu un ultim efort exact inainte de a-mi termina cafeaua. Nu suportam lumina aia, dar baba nu intelegea. Mai stii cum dormeam cu picioarele pe birou, chirciti in scaune, inveliti cu ce apucam? Profesionisti de televiziune, nu alta!
Carca, mi-e dor de tine, sa stii. Mi-e dor de momentele alea, la 5 dimineata, cand ne intalneam pe colt la mine, si tu aveai resursele sa-mi admiri cerceii, si sa faci misto de mine ca inca dormeam. Mi-e dor si de Ani, si cel mai dor imi este de dupa-amiezele cand plecam toate 3 in masina ta cu aer conditionat :D I'm an ass si nu ma pricep la a sta in legatura cu cineva daca persoana respectiva nu trage de mine. Si ai tras si tu cat ai putut... Oana, imi pare rau ca nu ne-am intalnit asa cum ar fi trebuit, imi pare nespus de rau.
Mi-e dor de Miha, si imi vine sa ma dau cu capul de pereti pentru ca nu m-am mobilizat/organizat astfel incat sa ne intalnim inainte de a pleca. Intr-un fel abia astept sa te intorci, sa iesim, sa radem, sa ne amintim, dar stiu ca pentru tine ar fi mai bine sa te intorci cat mai tarziu. Razvan - nu ne-am intalnit de la inmormantare si mi se strange stomacul cand ma gandesc ca ultima data cand ne-am vazut aveam amandoi lacrimi in ochi, si eu iti cautam privirea, privirea unui om pe care-l cunosc de cand ma cunosc pe mine. Mai tii minte in clasele mici cat te invidiam? Ti-am spus foarte tarziu, normal. Cum aveai numai 10, si intotdeauna stiai unde ajunsesem in text, si de unde trebuia sa citesti mai departe. Eu nu eram buna la citit pe sarite, nu puteam sa stau atenta nici de frica! Si ce frumos stateai in banca, mereu drept si cu privirea inainte. Nu te intorceai la colegii din spate, si scriai tot de pe tabla. Cand ne-am cunoscut mai bine, mi-am dat seama ca nu erai doar foarte destept, ci si demn, integru si foarte, foarte educat.
Inca mi-e dor de tine, Silvia, nu m-am putut obisnui cu plecarile tale desi au trecut atatia ani. Esti in continuare persoana care ma cunoaste si intelege cel mai bine. Esti, in acelasi timp, singura fiinta care nu m-a dezamagit. Ai simtit intotdeauna cand imi era mai greu, si ai stiut sa imi vii alaturi fara macar sa iti cer. Stiu ca daca te sun la 4 dimineata, o sa-mi fii alaturi si stiu ca si tu stii acelasi lucru despre mine. Fara tine si prietenia noastra din mezozoic nu stiu cum am fi trecut peste anumite momente. Prietenia noastra nu a insemnat aprobare din aia oarba si stupida; ne-am spus ce credeam in orice moment, chiar daca nu suna cel mai bine. Si poate ca tocmai asta ne-a tinut atatia ani. Mai stii cat misto ai facut de mine cand ti-am zis de Mihai? Si bine ai facut! Doamne, ce fiinta! O fi la fel de prost si acum? :)) Mai tii minte ziua aia cand au venit Radu, George, Mihai (si parca mai era cineva?) la mine si ne-am imbatat? Cand au mancat aia tot salamul si toata painea, si noi doua i-am zis lu' maica-mea ca "ne-a fost foame"? Si apoi am plecat in parc sa ne trezim de tot. Si mai tii minte cand mi-a venit factura aia imensa la telefon, si am venit la tine de dimineata sa plang? Si era si Red, care m-a consolat si m-a indemnat sa spun adevarul - adica sa-i arat mamei factura. Cat aveam, 12 ani? Parca asa. Si parca a fost ieri. Cum ne prefaceam ca dormim cand intra Red in camera! Hahaha, ce tari erau verile atunci. Si Bebe! Si Haiu! Misu :) Ma culcam seara nerabdatoare sa inceapa ziua urmatoare.
Nu-mi plac amintirile, nu-mi plac fotografiile vechi. Nu sunt o persoana nostalgica dar unii oameni merita sa-ti aduci aminte de ei oricand poti, anumite amintiri merita reluate, retraite si in final, stocate undeva in siguranta. Intotdeauna mi-a fost teama de uitare, poate si pentru ca eu am din plin aceasta "calitate."
Mi-e dor de tine, Andra. Mi-e dor de discutiile noastre din masina, cand ma aduceai acasa pe straduta din spatele blocului, mi-e dor de grijile noastre, si nu stii cat ma bucur ca s-au terminat si rezolvat toate. Mi-e dor de glumele rautacioase pe care noi le consideram absolut indreptatite - si poate erau. Mi-e dor de parcul din spatele facultatii, mereu gol, inconjurat si sufocat de masini parcate care mai de care mai aberant.
Mi-e dor de tine, Emilian. Trebuie sa ne vedem mai des. Mi-e atat de dor de iarna aia in care am vorbit la telefon si am plans amandoi ca doi fraieri, cand ai iesit sa te plimbi si sa ingheti pe o banca. Nici nu mai conteaza de ce. Mi-e dor de Cismigiu, de proximitatea aia apasatoare, pe care nu stiam cum sa o gestionez. Mi-e dor de Antony ascultat prin telefon, la telefon, de teama aia stupida care ma cuprindea de fiecare data cand ma gandeam ca e posibil sa nu ma mai suni.
Mi-e dor de Oana si Catalin din Antena. Mi-e dor de diminetile in care atipeam la montaj cu Catalin, si Oana se amuza de inconstienta noastra. "Daca venea baba?!" Da, daca venea! Cata, mi-e dor de pizza pe care o face mama ta - ce buna era! Mai stii cand am facut schimb de mancare in grupul de langa sport? Haha, ce am mai ras in dimineata aia. Mi-e dor de intrerupatoarele din grup, pe care le apasam cu un ultim efort exact inainte de a-mi termina cafeaua. Nu suportam lumina aia, dar baba nu intelegea. Mai stii cum dormeam cu picioarele pe birou, chirciti in scaune, inveliti cu ce apucam? Profesionisti de televiziune, nu alta!
Carca, mi-e dor de tine, sa stii. Mi-e dor de momentele alea, la 5 dimineata, cand ne intalneam pe colt la mine, si tu aveai resursele sa-mi admiri cerceii, si sa faci misto de mine ca inca dormeam. Mi-e dor si de Ani, si cel mai dor imi este de dupa-amiezele cand plecam toate 3 in masina ta cu aer conditionat :D I'm an ass si nu ma pricep la a sta in legatura cu cineva daca persoana respectiva nu trage de mine. Si ai tras si tu cat ai putut... Oana, imi pare rau ca nu ne-am intalnit asa cum ar fi trebuit, imi pare nespus de rau.
Mi-e dor de Miha, si imi vine sa ma dau cu capul de pereti pentru ca nu m-am mobilizat/organizat astfel incat sa ne intalnim inainte de a pleca. Intr-un fel abia astept sa te intorci, sa iesim, sa radem, sa ne amintim, dar stiu ca pentru tine ar fi mai bine sa te intorci cat mai tarziu. Razvan - nu ne-am intalnit de la inmormantare si mi se strange stomacul cand ma gandesc ca ultima data cand ne-am vazut aveam amandoi lacrimi in ochi, si eu iti cautam privirea, privirea unui om pe care-l cunosc de cand ma cunosc pe mine. Mai tii minte in clasele mici cat te invidiam? Ti-am spus foarte tarziu, normal. Cum aveai numai 10, si intotdeauna stiai unde ajunsesem in text, si de unde trebuia sa citesti mai departe. Eu nu eram buna la citit pe sarite, nu puteam sa stau atenta nici de frica! Si ce frumos stateai in banca, mereu drept si cu privirea inainte. Nu te intorceai la colegii din spate, si scriai tot de pe tabla. Cand ne-am cunoscut mai bine, mi-am dat seama ca nu erai doar foarte destept, ci si demn, integru si foarte, foarte educat.
Inca mi-e dor de tine, Silvia, nu m-am putut obisnui cu plecarile tale desi au trecut atatia ani. Esti in continuare persoana care ma cunoaste si intelege cel mai bine. Esti, in acelasi timp, singura fiinta care nu m-a dezamagit. Ai simtit intotdeauna cand imi era mai greu, si ai stiut sa imi vii alaturi fara macar sa iti cer. Stiu ca daca te sun la 4 dimineata, o sa-mi fii alaturi si stiu ca si tu stii acelasi lucru despre mine. Fara tine si prietenia noastra din mezozoic nu stiu cum am fi trecut peste anumite momente. Prietenia noastra nu a insemnat aprobare din aia oarba si stupida; ne-am spus ce credeam in orice moment, chiar daca nu suna cel mai bine. Si poate ca tocmai asta ne-a tinut atatia ani. Mai stii cat misto ai facut de mine cand ti-am zis de Mihai? Si bine ai facut! Doamne, ce fiinta! O fi la fel de prost si acum? :)) Mai tii minte ziua aia cand au venit Radu, George, Mihai (si parca mai era cineva?) la mine si ne-am imbatat? Cand au mancat aia tot salamul si toata painea, si noi doua i-am zis lu' maica-mea ca "ne-a fost foame"? Si apoi am plecat in parc sa ne trezim de tot. Si mai tii minte cand mi-a venit factura aia imensa la telefon, si am venit la tine de dimineata sa plang? Si era si Red, care m-a consolat si m-a indemnat sa spun adevarul - adica sa-i arat mamei factura. Cat aveam, 12 ani? Parca asa. Si parca a fost ieri. Cum ne prefaceam ca dormim cand intra Red in camera! Hahaha, ce tari erau verile atunci. Si Bebe! Si Haiu! Misu :) Ma culcam seara nerabdatoare sa inceapa ziua urmatoare.
Nu-mi plac amintirile, nu-mi plac fotografiile vechi. Nu sunt o persoana nostalgica dar unii oameni merita sa-ti aduci aminte de ei oricand poti, anumite amintiri merita reluate, retraite si in final, stocate undeva in siguranta. Intotdeauna mi-a fost teama de uitare, poate si pentru ca eu am din plin aceasta "calitate."
