Suntem beti mai tot timpul. De pe scara noastra, lumea se vede mica si tepoasa. Urci din ce in ce mai sus... Probabil te gandesti ca de-acolo sus, va fi mai usor sa sari, ca la inaltime, geamurile se vor preschimba in nisip, iar ramele ferestrelor - ca si cele ale ochelarilor nostri - se vor transforma in praf. Daca ar fi asa, am putea sufla amandoi deodata si ne-am trezi intr-o casa veche si portocalie din Portugalia unde nu ne-am cunoaste, in care n-am vorbi aceeasi limba, si am avea vedere perfecta. Sau poate am deschide ochii pe o banca, undeva pe malul stang, cu multe culori in jurul nostru, atat de multe incat mintea noastra speriata si traumatizata ar plesni.Apa respira sub tine. Sub tine, verdele e si mai verde. Din spatele tau, cerul se vede si rosu, si intunecat in acelasi timp.
Cand vei veni, o sa rasucesti cheia dintr-o singura miscare, hotarata, aproape brutala, va suna ca un ultimatum. Usa nu o sa scartaie, ci va scoate niste zgomote greu de deslusit care parca aduc a valuri izbite de tarm, valurile pe care nu le-am mai auzit de atata timp - nici tu, nici eu.
Te iubesc prin contrast, comparatie, metafore, printre meschinariile zilnice si-n toate locurile in care te-ai impregnat in orasul asta. Ce facem? Eterna intrebare.
Avem pana la toamna sa aflam
0 comments:
Post a Comment