Imi plac foarte mult manusile, desi nu pot sa spun ca imi face placere sa le port. Nu port nici iarna pentru ca am circulatie foarte buna, si in consecinta maini mereu calde. Totusi imi plac foarte mult si imi doresc nespus de mult o pereche de manusi albe, din voal sau din matase, vintage anii '50. De gasit, le-am gasit, si nu doar o data, dar simt o reticenta in a le achizitiona greu de explicat pentru cineva care petrece mult timp in preajma hainelor purtate de altii, si mai mult, le si adopta. Cu manusile e insa altceva...nu pot sa ma obisnuiesc cu gandul de a purta atingerile altcuiva. Desi si hainele purtate au apartinut altcuiva, cu manusile parca e mai personal, iar amprenta mai profunda - probabil pentru ca mainile inseamna atat de mult pentru mine, le ador, le divinizez, iubesc expresivitatea si complexitatea lor, si cum caracterul omului se reflecta in ele. Si de-aici, probabil intelegeti dilema...unde se duc reflexia si reflectia din manusi?
0 comments:
Post a Comment