mmj

Your ass, it draws me in like a Bermuda highway

Working on a dream

Bruce Springsteen mi-a salvat, inca o data, viata. Mila inspiratiei, cum imi place sa o numesc, a fost neobisnuit de rece si neprimitoare azi. Am mers, pas cu pas, apasand nu pe ploaia rece, sau pe umbrele sinistre facute de copaci, ci pe fiecare cm din lipsa mea de curaj. Si din nou, ca printr-o minune in care nici macar eu nu pot sa mai cred, omul asta m-a salvat din nou, m-a ridicat dintre umbre si ceata, si mi-a amintit ca singurul lucru de care am nevoie in viata, si aici ma refer STRICT la mine, este curajul.

Valorile au devenit ceva trivial, la fel si patriotismul sau increderea in viata, in oameni si in tine insuti. Springsteen le innoada, le rasuceste si le aduce la viata. Cine nu l-a inteles nu are cum sa aprecieze faptul ca omul asta si-a transpus nu doar viata lui, ci viata unui popor, pe care putem sa il iubim sau sa il uram, n-are importanta pana la urma. Reuseste sa cuprinda nu un mit, cum vor sari sa spuna criticii, ci esenta, esenta pe care chiar si ei insisi, cei care o contin, par sa o fi pierdut. E greu sa vezi lumina atunci cand esti un om mic si sterp, e si mai greu sa te umple si pe tine atunci cand tu esti plin doar de rahat. Sunt incompatibile. In Romania, sa ai vise e o prostie. E ceva ridicol, si daca ai curajul sa o recunosti vei starni, in cel mai bun caz, niste zambete dezaprobatoare si sfredelitoare.

In ceea ce ma priveste, datorita lui am reusit sa vizualizez esenta MEA, asa cum este ea, dincolo de mizeriile zilnice, de aspiratiile prea inalte, sau durerile prea mari. Esenta e o constanta, singura care ma insoteste oriunde as merge, si ma face sa zambesc la 12 noaptea, pe o strada mare si goala, pe vant si ploaie marunta, la doar cateva grade. Sa stau in mijlocul strazii, sa inchid ochii si sa inteleg ca finalul, la fel ca si inceputul, sta in mainile mele, si nu ale altcuiva.

Bruce face ceva ce nu au facut prietenii, iubitii, dumnezeu, sau parintii mei: he can walk the extra mile for me, and carry me with him.

He was born to run but now he's home:

Bruce Springsteen & The E Street Band - Born to Run, reunion concert live NYC 2000

Here comes the fall

Show me the dirt pile
And I will pray that the soul can take
Three stowaways
Vanish with no guile
And I will not pay
But the soul can wait
The soul can wait

It's still pretty
What with all these weeks
We’ll be fine
We’ll be fine

Sunday evening dilemma

Imi plac foarte mult manusile, desi nu pot sa spun ca imi face placere sa le port. Nu port nici iarna pentru ca am circulatie foarte buna, si in consecinta maini mereu calde. Totusi imi plac foarte mult si imi doresc nespus de mult o pereche de manusi albe, din voal sau din matase, vintage anii '50. De gasit, le-am gasit, si nu doar o data, dar simt o reticenta in a le achizitiona greu de explicat pentru cineva care petrece mult timp in preajma hainelor purtate de altii, si mai mult, le si adopta. Cu manusile e insa altceva...nu pot sa ma obisnuiesc cu gandul de a purta atingerile altcuiva. Desi si hainele purtate au apartinut altcuiva, cu manusile parca e mai personal, iar amprenta mai profunda - probabil pentru ca mainile inseamna atat de mult pentru mine, le ador, le divinizez, iubesc expresivitatea si complexitatea lor, si cum caracterul omului se reflecta in ele. Si de-aici, probabil intelegeti dilema...unde se duc reflexia si reflectia din manusi?

Bedhead/The New Year

The New Year s-a format in 1999 din ramasitele trupei Bedhead. Pentru ca mi-e lene sa scriu despre ei, si pentru ca mi se pare interesant si relevant, sa consultam cu incredere wiki: The New Year is often unable to escape frequent comparisons by critics and Bedhead fans. Like Bedhead in its later years, The New Year has no real base of operations, but consists of members who live in many locations all over America who write songs by trading tapes through the mail and convene every few years to record and tour. Perioada in care a activat Bedhead, o trupa formata la inceputul anilor '90 in Texas, a insemnat propagarea genului slowcore, la care ei au contribuit foarte mult. O trupa care merita ascultata de toti amatorii genului.

Despre noul album The New Year:

The gradual and hesitant payoffs of these songs give the feeling of standing on a precipice, while their brief but gorgeous outros are like looking out on a limitless horizon. (Pitchfork)

This self-titled third collection's a quiet gem filled with richly understated, instantly memorable melodies and smart, emotionally naked lyrics. (Stereogum)

Lyle

Lyle Lovett este cunoscut mai ales ca fiind fostul sot al Juliei Roberts. A jucat si intr-un numar de filme low budget dar nu a ajuns in prim plan niciodata datorita carierei actoricesti. In schimb, cand ia chitara si incepe sa cante, Lyle Lovett devine mult mai mult decat un actor semi-ratat, un barbat fara mari calitati fizice, un fost sot de femeie celebra, ajuns la 51 de ani, sau chiar decat un cantaret de country, bluegrass, call it as you may- devine un texan adevarat (de altfel, este nascut si traieste si azi in Texas). Stiu ca una dintre regulile de aur ale snobismului prevede ca muzica country - scuzati cacofonia - este a big no-no (cunosc si multi americani care o detesta...) dar poate totusi in intimitatea camerei, fara sa va vada nimeni, fara ca nimeni sa afle, veti apasa play si prin fata ochilor vi se vor perinda imaginile care mi se perinda mie, iar pielea vi se va zbarli. Cred ca uneori este nevoie de o intoarcere la lucrurile simple si adevarate.
After all, deep inside we're all a little country.

Si pentru ca e vorba de country, trebuie sa crestem puterea de persuasiune asa ca avem doua mostre:

Si daca v-a placut si ati vazut ceea ce am vazut si eu, apasati aici si aici. No one will know.

Flightless bird, grounded, bleeding or lost you, american mouth

Is it just me or does this sound like the story of our lives? My sweet, sweet friend. By the way, you were totally right about Austin :) Love you.

official
myspace