As vrea sa grabesti pasul inspre mine si azi, ca in seara aia. Vreau sa iti vezi picioarele cum ti-o iau inainte, sa zambesti la imposibilitatea de a te opri sau de a explica tot ceea ce se intampla. Sa nu gasesti cuvintele potrivite, sa nu stii, sa ma faci si pe mine sa uit. Vreau sa te indepartezi de tot in rest, si intre noi sa nu patrunda nici aerul. Vreau sa fim etans – sa simti ce simt eu, iar eu sa simt ce simti tu. Sa simt sangele cum alearga prin tine, cum isi face loc prin mine, prin spatiul din mintile noastre, cum se strecoara in toate organele, cum iti fierb tamplele si iti pulseaza fiecare vena. Vreau sa iti pui mainile pe mine si sa ma tragi abrupt, hotarat, violent, la tine. Nu vreau sa ma mangai, vreau sa ma strangi, vreau sa ma doara, sa te doara si pe tine durerea mea. Vreau sa nu-mi spui, sa nu-mi spui asa cum numai tu stii sa nu imi spui, sa nu incapa cuvinte goale si rasuflate. Mereu mai sus, si mai sus, pana in punctul in care ne intalnim dincolo de noi. Sa transpiri pe umerii mei si sa te stergi cu mainile mele, sa aluneci si apoi sa vibrezi din nou la aceeasi tonalitate perfecta.
Nu vreau sa cred, nu vreau sa ma gandesc la ce nu a fost, la ce nu este. In fata ta a ramas doar chemarea aia, singura care conteaza pana la urma intre noi doi. Vreau sa pulsam unul intr-altul, sa ne lipim si sa nu ne fie teama sa zacem asa, inafara timpului. Intre noi nu a patruns oricum niciodata timpul, clipa, notiunea aia apasatoare de temporalitate, de cronologie care nu face decat sa te impinga la decizii stupide, luate numai pentru a le lua. Nu vreau sa ne ferim, vreau sa fim asa cum suntem atunci cand suntem doar noi doi, nemijlocit, fara intermediari care sa dilueze esenta, sa ne indeparteze de nucleu, chiar daca nucleul asta e lichid. Vreau sa te lasi in mainile mele, sa cobori si sa urci ritmat, si apoi sa ma inveti si pe mine cum sa ma predau la fel de frumos si de complet.
Herman Dune e un duo francezo-elvetian foarte prietenos si accesibil. In general arata ca doi homelessi, dar din cand in cand gasesc cate un costum intr-o pubela prin California si mai au cate-o cantare. Mama, si ce cantari!
