Nu am mai scris de mult. Nu am mai scris in primul instanta pentru ca imi doream sa schimb "tonul" blogului, sa fie mai optimist, mai deschis, mai nu-stiu-cum... Nu imi dau seama de unde aceasta falsa nevoie de schimbare. Spun "falsa" pentru ca nu am avut nici macar o idee "altfel" despre ce as putea scrie - ceva relevant, desigur. Pentru mine. Altfel subiecte se gasesc intotdeauna.
M-am gandit sa fac un bilant al lui 2009 dar asta ar fi insemnat sa ma intorc la vechiul ton, tocmai cel de care incercam sa scap. Am realizat insa ca am nevoie de un asemenea bilant, chiar pe blog din toate locurile posibile, si asta din varii motive. De exemplu, pentru ca scrisul exorcizeaza - toata lumea stie asta. Apoi pentru ca nu cred ca ma mai citeste nimeni dupa o pauza atat de lunga (nici macar prietenii care se simteau obligati cumva sa o faca), si astfel "pagubele" ar fi minore. In final, nu intentionez sa ating in niciun fel pe nimeni pentru ca tot ceea ce s-a intamplat a fost numai responsabilitatea mea. Pana la urma, fiecare raspunde de cum isi gestioneaza viata si implicit, relatiile cu ceilalti. Orice ar face/spune ceilalti, deciziile ne apartin. Puteam reactiona oricum, dar am ales o anumita cale si sincer nu regret nimic. Pe de alta parte, intotdeauna am crezut ca numai din cenusa se poate naste ceva, si ca orice renuntare aduce un grad mai mare de libertate si independenta, si inca mai cred asta. Nu regret niciuna dintre renuntari pentru ca lucrurile bune se lipesc de noi si nu putem sa le retezam oricat ne-am chinui.
Da, in 2009 am "retezat" o prietenie de 10 ani si nu stiu de cand nu m-am mai simtit atat de bine. Si nu spun asta ca si cum persoana in cauza ar fi fost plina de defecte - din contra - o sa imi amintesc intotdeauna momentele fericite. Chiar, am descoperit ca timpul le sterge pe cele neplacute (citisem asta undeva candva demult si mi se paruse bullshit) - e probabil mecanismul prin care reusim sa mergem mai departe. Ma gandesc ca daca ne-am aminti mereu partile rele, ne-am pierde mintile din cauza ca am irosit timp si energie intr-o relatie (indiferent de natura ei) care pur si simplu nu mergea. Asa, no harm done - ne amintim momentele placute, cele care fac ca o relatie de prietenie de 10 ani sa nu para in van. Si nu cred ca a fost. Nu am crezut nici macar o clipa ca ar fi fost.
Am renuntat la copilarie, la nostalgia unor vremuri care nu se mai puteau intoarce oricat de mult mi-as fi dorit asta. Am lasat totul in urma, intre patru pereti cu tapet, in doi oameni care vor la fel de mult ca si mine sa dea timpul inapoi.
Am renuntat la un om pe care-l iubeam dar alaturi de care nu as fi putut sa stau din cauza agitatiei mele de care nu stiu daca pot sau daca vreau sa scap. Sper sa ma ierte pentru ca stiu ca i-am gresit.
Totul va reincepe. Curand. Iar pana atunci, a return to the core is in order:
M-am gandit sa fac un bilant al lui 2009 dar asta ar fi insemnat sa ma intorc la vechiul ton, tocmai cel de care incercam sa scap. Am realizat insa ca am nevoie de un asemenea bilant, chiar pe blog din toate locurile posibile, si asta din varii motive. De exemplu, pentru ca scrisul exorcizeaza - toata lumea stie asta. Apoi pentru ca nu cred ca ma mai citeste nimeni dupa o pauza atat de lunga (nici macar prietenii care se simteau obligati cumva sa o faca), si astfel "pagubele" ar fi minore. In final, nu intentionez sa ating in niciun fel pe nimeni pentru ca tot ceea ce s-a intamplat a fost numai responsabilitatea mea. Pana la urma, fiecare raspunde de cum isi gestioneaza viata si implicit, relatiile cu ceilalti. Orice ar face/spune ceilalti, deciziile ne apartin. Puteam reactiona oricum, dar am ales o anumita cale si sincer nu regret nimic. Pe de alta parte, intotdeauna am crezut ca numai din cenusa se poate naste ceva, si ca orice renuntare aduce un grad mai mare de libertate si independenta, si inca mai cred asta. Nu regret niciuna dintre renuntari pentru ca lucrurile bune se lipesc de noi si nu putem sa le retezam oricat ne-am chinui.
Da, in 2009 am "retezat" o prietenie de 10 ani si nu stiu de cand nu m-am mai simtit atat de bine. Si nu spun asta ca si cum persoana in cauza ar fi fost plina de defecte - din contra - o sa imi amintesc intotdeauna momentele fericite. Chiar, am descoperit ca timpul le sterge pe cele neplacute (citisem asta undeva candva demult si mi se paruse bullshit) - e probabil mecanismul prin care reusim sa mergem mai departe. Ma gandesc ca daca ne-am aminti mereu partile rele, ne-am pierde mintile din cauza ca am irosit timp si energie intr-o relatie (indiferent de natura ei) care pur si simplu nu mergea. Asa, no harm done - ne amintim momentele placute, cele care fac ca o relatie de prietenie de 10 ani sa nu para in van. Si nu cred ca a fost. Nu am crezut nici macar o clipa ca ar fi fost.
Am renuntat la copilarie, la nostalgia unor vremuri care nu se mai puteau intoarce oricat de mult mi-as fi dorit asta. Am lasat totul in urma, intre patru pereti cu tapet, in doi oameni care vor la fel de mult ca si mine sa dea timpul inapoi.
Am renuntat la un om pe care-l iubeam dar alaturi de care nu as fi putut sa stau din cauza agitatiei mele de care nu stiu daca pot sau daca vreau sa scap. Sper sa ma ierte pentru ca stiu ca i-am gresit.
Totul va reincepe. Curand. Iar pana atunci, a return to the core is in order:
